Kylian Mbappe (25 de ani), atacantul lui Real Madrid, și-a reclamat fosta echipă la care a jucat șapte sezoane pentru o datorie de 55 de milioane de euro. Ar fi vorba despre ultimele trei salarii restante plus o primă, din cauza cărora lui PSG i-ar putea fi blocate transferurile de către UEFA sau chiar să fie exclusă din grupa de Ligă!
Nici nu a plecat de trei luni din Franța că a și declanțat războiul cu fosta echipă, de la care a plecat cu scandal. Kylian Mbappe n-a uitat și nici n-a iertat șefilor de la PSG cum l-au tratat în 2024, an în care l-au amenințat că nu-l vor mai folosi dacă nu acceptă prelungirea contractului și i-au făcut felurite șicane.
A așteptat o perioadă ca gruparea pariziană să își achite datoriile față de el, dar dacă a văzut că întârzierile cresc peste limita răbdării actualul atacant al lui Real Madrid a ieșit la atac și vrea pedepsirea campioanei din Ligue 1.
Kylian Mbappe, la al doilea diferend financiar cu PSG!
Cotidianul catalan Mundo Deportivo scrie că ex-golgheterul roș-albaștrilor s-a adresat și la Liga spaniolă, și la UEFA, denunțând faptul că încă nu și-a primit salariile pentru cele 3 luni din ultimul an de contract plus prima restantă de la semnătura celui mai recent acord și alteia de fidelitate.
În total, o sumă de 55 de milioane de euro! Speța în cauză vine pe lângă procesul pe care Fayza Lamari, mama lui Mbappé, l-a intentat clubului parizian „pentru nerespectarea angajamentelor financiare asumate la ultima sa reînnoire, în urmă cu două veri, cu un bonus de 180 de milioane".
256de goluri și 108 assisturi în 308 de meciuri a avut Kylian Mbappe la PSG, în tricoul căruia a câștigat 17 trofee, între care 7 titluri de campion în Ligue 1
Mama lui Mbappe: „Cred că Kylian i-a răsplătit mult"
Atacantul, care deja a cucerit primul trofeu cu Real Madrid, Supercupa Europei, și a debutat în LaLiga în remiza (1-1) de la Mallorca, vrea ca PSG să fie sancționată, dacă nu poate să-și respecte angajamentele financiare. „Ceea ce s-a întâmplat cu PSG este comparabil cu un divorț.
Când totul se termină, ne gândim doar la partea negativă, dar rolul nostru nu este să privim înapoi, ci să-i dăm timp lui Kylian să-și amintească doar partea pozitivă a acestui ultim an la Paris. Astăzi, Kylian este la Madrid și trebuie să mulțumim nu doar lui AS Monaco, ci și lui PSG.
Fostul căpitan al lui PSG, Kylian Mbappe, privește înapoi cu mânie către ultimul an petrecut în capitala Franței / Foto: ImagoCampioana Franței a fost cea care a avut încredere în el când avea 18 ani, plătind atâția bani.... Cred că Kylian i-a răsplătit corect", a declarat Fayza Lamari.
De la 180 de milioane a scăzut la doar 55 de milioane
"Inițial, fotbalistul de 25 de ani solicitase o plată de 180 de milioane de euro. Sumă mai mare, pe care PSG «uitase» s-o achite, când jucătorul însuși își anunțase deja decizia de a nu-și prelungi acordul cu gruparea prezidată de Nasser Al Khelaifi. Acum însă, KM pretinde o sumă mai mică, 55 de milioane.
Această cifră corespunde unei prime de semnare (36 de milioane) pe care Mbappé ar fi trebuit să o ia în februarie, iar restul sumei ar reprezenta salariul său pentru 3 luni (aprilie, mai și iunie 2024), precum și un bonus etic", scrie MD.
{{text}}