Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

MM Stoica a comentat numirea lui Șumudică la Rapid: „Aș fi vrut să rămână Lennon”

MM Stoica/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  marţi, 20 august 2024

MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre situația de la Rapid. Neil Lennon a fost demis și înlocuit cu Marius Șumudică.

Rivalul rapidiștilor și-ar fi dorit ca nord-irlandezul să rămână la Rapid. Cu el pe bancă, echipa din Giulești nu a câștigat niciun meci în acest sezon, a bifat 5 remize și o înfrângere.

MM Stoica: „Șumudică era cea mai bună variantă”

„Eu mi-aș fi dorit să rămână Lennon la Rapid. Lennon nu a făcut ceva ieșit din comun la Celtic. Eu cred că Dan Șucu a lăsat oamenii greșiți să ia decizii. Nu cred că Șucu l-a adus pe Lennon”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.


Oficialul de la FCSB, crede că Marius Șumudică era și în vară varianta ideală de antrenor pentru Rapid.

„Cea mai mare calitate e să admiți când greșești. Poți să întreprinzi acțiuni prin care demonstrezi asta. Șumudică era cea mai bună variantă. Mereu am spus asta”, a mai declarat MM Stoica.

Basarab Panduru: „Nu mă așteptam”

Prezent în studio, Basarab Panduru a declarat că nu s-ar fi așteptat ca Lennon să fie demis după 6 etape, atunci când acesta a fost angajat la Rapid.


„N-ai fi zis niciodată că pleacă după 6 etape. Aduci un antrenor într-un campionat pe care nu-l cunoaște și îl dai afară în 6 etape. Probabil i-a deranjat și altceva, nu doar că nu a cunoscut campionatul”, a declarat Panduru, la Prima Sport.

Șumudică a semnat un contract valabil până la finalul sezonului actual, cu posibilitatea prelungirii pe încă un an dacă giuleștenii vor ajunge în play-off. Tehnicianul va primi 20.000 de euro lunar la Rapid, dar bonusurile sunt extrem de atractive, urmând să primească 500.000 de euro în cazul câștigării titlului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.