Liga 1

Basarab Panduru l-a desființat pe Dan Șucu: „Pe mine m-a păcălit!”

Basarab Panduru, foto: captură Prima Sport

Articol de Romeo Ene  —  miercuri, 21 august 2024

Basarab Panduru, fostul internațional, a comentat decizia numirii lui Marius Șumudică (53 de ani) la Rapid. Analistul TV a avut un mesaj dur pentru Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor.

Neil Lennon (53 de ani) a plecat de la Rapid după doar 6 meciuri, perioadă în care nu a înregistrat niciun succes. Abordarea lui Dan Șucu i-a lăsat un gust amar lui Basarab Panduru, care l-a criticat vehement.

Fostul internațional a explicat faptul că Dan Șucu nu este diferit față de restul oamenilor din fotbalul românesc, lucru pe care acționarul majoritar al giuleștenilor l-a susținut în diferite apariții publice.

Basarab Panduru, discurs dur la adresa lui Dan Șucu: „Toată lumea a crezut că ești altfel”

„Mie mi se pare că astăzi e doar deghizat în altceva şi e la fel ca toată lumea, ne uităm în gura ăstora cu bani, ne uităm să vedem ce ne zic ei nouă, eu sunt altfel, nu eşti Dan Şucu altfel, eşti acelaşi, poate alte haine, eşti acelaşi doar cu alte haine, eşti acelaşi, toată lumea a crezut că eşti altfel, nu vrei să intri acolo, dai comunicate, dar ce s-a întâmplat?

Pe mine m-a păcălit, am crezut că e altfel. Îşi calcă principiile în picioare pentru ce? Pentru binele clubului? De ce ai principii atunci? De ce vii şi ne spui că eu sunt altfel faţă de toţi ceilalţi.”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.

În luna martie, Dan Șucu, patronul Rapidului, recunoștea faptul că are un alt model de a conduce un club decât Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului recunoscut în trecut pentru răbdarea limitată pe care o avea cu antrenorii echipei.

Eu cred că dânsului (n.r. - lui Gigi Becali) îi place să plece de la premisa simplă: ca să faci ceva bine trebuie să faci cu mâna ta. Funcționează acest lucru, dar într-o organizație mică, de 20-30 de persoane, atunci chiar este preferabil.

Dar când complexitatea crește și toate lucrurile sunt din ce în ce mai specifice, această abordare nu mai poate să funcționeze. În era informației posibilitatea de a avea 30 de minți care lucrează împreună, nu doar 1, este clar mai favorabilă decât posibilitatea de a avea doar una. 30 de minți sunt mult mai puternice.

- Dan Șucu, în luna martie, pentru AS.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.