Prin intermediul paginii oficiale de pe rețelele de socializare, Dinamo a anunțat că a vândut toate biletele pentru derby-ul cu Universitatea Craiova, la fel cum a fost cazul și la celelalte două partide disputată „acasă” în acest sezon, victorii la „indigo” cu Petrolul și Buzău, 4-1.
Partida cu oltenii va avea loc sâmbătă seară, de la ora 22:00, pe „Arcul de Triumf”, fiind în format liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Dinamo are două victorii din două pe teren propriu
Cu trei zile înaintea partidei cu Universitatea Craiova, echipă în fața căreia Dinamo nu s-a mai impus de aproximativ șase ani în Liga 1, „câinii” au anunțat că nu mai există bilete disponibile.
Arcul și triumful sunt ale noastre. Biletele pentru meciul programat împotriva celor de la Universitatea Craiova sunt sold-out. 6 puncte acumulate și 8 goluri marcate sunt cifrele lui Dinamo acasă, în cele două partide disputate în acest sezon pe teren propriu.
Abonații care nu vor ajunge la meciul de sâmbătă ne pot informa cu privire la prezența lor printr-un e-mail (office@bilete.ro), astfel ca un alt dinamovist să se bucure de fotbal.
Toate inimile bat pentru Dinamo sâmbăta aceasta!
Dinamo vine după remiza din Giulești, scor 1-1, și are un start nesperat de bun de campionat. În acest moment, formația lui Zeljko Kopic ocupă poziția a patra în Superligă, având și cel mai bun atac din campionat: 14 goluri marcate. Nici oltenii nu stau rău la acest capitol, secondându-i pe bucureșteni: 13 reușite.
Dinamo a remizat cu Sepsi, Rapid și Poli Iași în deplasare, a pierdut cu CFR Cluj în Gruia, singurele triumfuri survenind pe cocheta arenă de lângă Mănăstirea Cașin, categorice de altfel: 4-1 cu Gloria Buzău și Petrolul, însă testul cu adevărat greu va veni în fața oltenilor, care au un start lansat de campionat: 4 victorii, 2 remize.
{{text}}