La finalul conferinței de prezentare a lui Marius Șumudică la Rapid, a avut loc un moment comic.
În clipa în care Marius Șumudică, Dan Șucu și Viorel Moldovan s-au ridicat în picioare pentru fotografia finală, unul dintre cameramani a exclamat „Stați jos!”, mesajul fiind adresat jurnaliștilor din față care ar fi putut obtura cadrele televiziunilor care transmiteau live în acel moment.
Cei trei rapidiști au crezut inițial că lor li s-a adresat îndemnul și au dat să se așeze, stârnind hohotele celor prezenți. Confuzia s-a disipat rapid, reprezentanții trupei în alb și vișiniu fiind lămuriți de situație.
VIDEO. Momentul amuzant de la finalul conferinței de prezentare
„M-ați speriat!”, a spus Dan Șucu, principalul finanțator al giuleștenilor.
„Deci, voi să stați jos, hotărâți-vă!”, a spus și Marius Șumudică.
Imediat după, cei trei s-au pozat cu eșarfa dedicată lui Marius Șumudică, pe care sunt inscripționate două mesaje: „Șumi, șumi, șumi gol” și „M-am întors acasă”
Eșarfa, fiind prea lungă, i-a făcut pe cei trei să stea foarte departe unul de celălalt, fapt ce l-a determinat pe Dan Șucu să spună: „Zici că suntem certați. Haideți să stăm mai aproape!”.
M-am întors acasă. Ieri a fost una dintre cele mai frumoase zile din cariera mea. Le mulțumesc domnilor Șucu și Angelescu, au ținut acest club în viață! Îl cunosc și pe Vio Moldovan, am jucat împreună. Eu vreau să am rezultate, nu trebuie să ne creăm alibiuri, ci să scoatem maxim din următoarele două meciuri. Eu o să vorbesc mai puțin și o să fac mai mult.
E o senzație unică, ca și cum te-ai întoarce la familie după ce ai lucrat afară. Noi trebuie să ne facem treaba fiecare pe sectorul nostru, așa am agreat cu conducerea. Găsesc un club bine structurat. Nu mai există scuze nici din partea staff-ului, nici a jucătorilor.
Trebuie o ascensiune, iar asta vine de la mine. O să îl vedeți pe același Șumudică în ceea ce privește agresivitatea. Obiectivul meu, stabilit cu finanțatorul pricipal, e calificarea în play-off. În opinia mea, când începe play-off-ul începe alt campionat. Mai avem 24 de meciuri, la finalul lor trebuie să fim în primele 6.
- Marius Șumudică, antrenor Rapid
{{text}}