Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A venit nota de plată! Pedeapsa primită de Darius Olaru după eliminarea din meciul cu Poli Iași

Darius Olaru, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 21 august 2024

Darius Olaru (26 de ani), căpitanul celor de la FCSB, a primit cartonașul roșu în meciul pe care campioana României l-a pierdut pe teren propriu cu Poli Iași, 0-1, în etapa 6 din Superliga. Comisia de Disciplină din cadrul FRF l-a sancționat astăzi pe mijlocașul roș-albaștrilor.

În minutul 32, Olaru a făcut un gest inconștient. Mingea ajungea la el, dar acesta a ridicat piciorul stâng și l-a lovit pe Mihai Bordeianu cu crampoanele. Inițial, a primit cartonașul galben din partea „centralului” Ionuț Coza. Arbitrul a revăzut faza după ce a fost chemat de cei de la VAR și a decis să-și schimbe decizia.

Darius Olaru, suspendat două etape după gestul inconștient din FCSB - Poli Iași

Căpitanul roș-albaștrilor și-a aflat miercuri pedeapsa. El a fost suspendat două etape și a primit o amendă în valoare de 5000 de lei din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.


FC FCSB vs. ACSM Politehnica Iași - Eliminare Olaru Darius Dumitru (gazde) - În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 5.000 lei.



- decizia Comisiei de Disciplină din cadrul FRF

Așadar, Olaru va rata partidele cu Hermannstadt și UTA Arad, din campionat. Va fi, însă, disponibil pentru meciurile cu LASK Linz, din play-off-ul Europa League. Olaru va reveni pe teren în derby-ul cu CFR Cluj, care va avea loc la jumătatea lunii septembrie, după pauza prilejuită de meciurile echipei naționale.

În 10 meciuri în acest sezon pentru FCSB, Olaru a reușit să marcheze de 7 ori și să dea 3 assist-uri, în toate competițiile. El e cotat la 7 milioane de euro pe Transfermarkt, fiind cel mai bine evaluat jucător din Superliga.

Am vrut să pun piciorul, el pur și simplu se îndrepta către mine și am vrut să pun piciorul ca să protejez mingea, să-mi creez un avantaj, să o iau direct către poartă. Cam asta a fost. Nu cred că a fost full contact, cred că doar l-am «ras», dar acum, dacă așa a fost să fie...



- Darius Olaru, explicații după eliminarea din FCSB - Poli Iași


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.