Înaintea partidei din această seară din play-off-ul Europa League, dintre LASK Linz și FCSB, presa austriacă a prefațat duelul, în mai multe puncte-cheie: forma locului trei din sezonul trecut al Bundesligii Austriece, probleme de lot ale acestora și situația roș-albaștrilor, inclusiv implicarea lui Gigi Becali în viața echipei.
- Partida dintre LASK Linz și FCSB va avea loc în această seară, de la ora 20:00, pe Raiffeisen Arena din Linz, fiind în format liveTEXT pe GSP.ro și transmisă în exclusivitate de platforma Voyo.
Presa din Austria: „Primul test internațional pentru LASK”
„LASK va susține primul test internațional astăzi, în play-off-ul Europa League, contra celor de la FCSB. Scopul este clar: accesul în Europa League, unde premiile în bani sunt superioare celor din Conference League.
FCSB este prolifică la fazele fixe și are fotbaliști instinctivi în poziții-cheie «Trebuie să fim atenți», a avertizat Darasz. O victorie pe teren propriu pe scena europeană ar lumina startul dezastruos de sezon al lui LASK. Doar trei puncte în partidele cu Hartberg (2-1), Altach (1-2) și Salzburg (0-1) nu sunt suficiente pentru standardele înalte ale celor de la LASK”, au scris cei de la oe24.at.
Aceștia au intrat în detaliu despre problemele de lot pe care le întâmpină „alb-negrii”, dar și despre blazonul european recent al echipei: 4 prezențe în grupele unei competiții europene în ultimele cinci sezoane.
„Ca unic animator pe plan ofensiv, Ljubicic caută forma atinsă în primăvara acestui an. Usor și Pintor, extremele, nu au reușit să își treacă numele pe foaia marcatorilor în acest sezon. Accidentările lui Entrup, Mustapha și Flecker sunt dureroase.
LASK vrea să se stabilească ca o prezență constantă în grupele cupelor europene împotriva bucureștenilor. Aceștia au jucat în grupele Europa League de trei ori în ultimele cinci sezoane (2019, 2020 și 2023), precum și o dată în grupele Conference League (2021)”, au mai notat austriecii. Aceștia au prezentat și un prim 11 probabil pentru disputa de astăzi:
LASK Linz (4-2-3-1): Lawal - Bogarde, Ziereis, Smolcic, Bello - Horvath, Jovicic - Usor, Zulj, Berisha - Ljubicic
„Unul dintre cele mai interesante cluburi de fotbal din estul Europei”
„În spatele FCSB, o abreviere discretă, se află unul dintre cele mai interesante cluburi de fotbal din estul Europei. Numele de «Steaua București» a trebuit să fie schimbat, după pierderea unei lupte legale cu Ministerul Apărării.
Clubul deține recordul privind numărul de titluri, fiind un club internațional de top în anii 1980, parcurs încoronat cu o victorie în finala Ligii Campionilor, 2-0 cu Barcelona la penalty-uri. În ciuda puterii financiare a patronului Gigi Becali, FCSB nu a reușit să revină la gloria din trecut. Becali, care are cazier judiciar, nu are o poziție oficială în club, însă continuă să tragă sforile prin oameni loiali acestuia. Este omniprezent în media”, au mai punctat austriecii despre FCSB.
FCSB (4-2-3-1), echipa probabilă oferită de austrieci: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Șut, Lixandru - Ștefănescu, Olaru, Tănase - Miculescu
{{text}}