International   •   Europa League   •   FCSB

Fotbalistul FCSB-ului, pus la zid de Răzvan Raț: „Nu-l ia vântul dacă-i pui pietre în buzunar”

+33 Foto
Octavian Popescu, la pământ în LASK - FCSB // foto: Imago Images

Articol de Emanoil Ursache   —  vineri, 23 august 2024

Octavian Popescu (21 de ani) a fost criticat de foștii internaționali Răzvan Raț (43 de ani) și Ciprian Marica (38 de ani), din cauza faptului că nu reușește să își dezvolte masa musculară. Raț și Marica au reacționat la finalul partidei LASK Linz - FCSB (1-1) din turul play-off-ului pentru Europa League, în care „Tavi” Popescu a fost introdus la pauză în locul lui Alexandru Băluță. Returul este programat pe 29 august.

Razvan Raț l-a ironizat pe decarul roș-albaștrilor, despre care a spus că are nevoie să i se pună pietre în buzunar pentru a nu fi luat de vânt.

La rândul său, Ciprian Marica l-a criticat pe Octavian Popescu, însă atacantul s-a arătat mai blând decât fostul fundaș stânga. El a admis că și „Tavi” Popescu este vinovat pentru că nu se dezvoltă din punct de vedere fizic, însă a subliniat și că FCSB ar fi putut face mai mult în această privință, conform sport.ro.

Dialogul dintre Răzvan Raț și Ciprian Marica în privința lui Octavian Popescu


Răzvan Raț: Nu ești preocupat să înțelegi că este un lucru de care ai nevoie, nu ești preocupat să înțelegi că a pune carne pe tine e esențial și atunci nu pui.

Ciprian Marica: E și vina lui, cu siguranță. Poate are și clubul vina lui, poate are nevoie de ajutor. Ar putea să-l trimită să investigheze, să caute soluții. Poate de la club nu ai ajutor, dar poți face și singur. Pe vremea mea nu se întâmpla nimic (n.r.- la FCSB). La noi încă se mănâncă la grămadă, se pregătesc la fel, fără să se țină cont de individualitatea fiecăruia.

Poate și clubul ar trebui să facă mai mult pentru el, să-l ajute. Copilul ăsta are talent, are potențial. Văzând că are carențele astea fizic, ar trebui să vadă ce se poate face.

Răzvan Raț: Are mult mai mult acces la informație. Poți căuta singur. Nu-l ia vântul dacă-i pui pietre în buzunar.


+33 Foto
LASK Linz - FCSB/ FOTO Imago Images

Ciprian Marica: E un puști de 21 de ani, e o circumstanță atenuantă. E cu capul în nori. Ai nevoie de impresar, de cei din jurul său, să facă ceva pentru el.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.