Campionate

Ofertă de ultimă oră din Serie A pentru jucătorul lui CFR Cluj » Ar putea fi coleg cu nume importante la cel mai bogat club italian!

Daniel Bîrligea salută fanii după un gol semnat în Conference League / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 23 august 2024

Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul lui CFR Cluj, cu două selecții pentru „tricolori”, a intrat pe radarul lui Como.

  • Nou-promovata în elita fotbalului italian, la care Cesc Fabregas i-a folosit titulari luni în prima etapă cu Juventus (0-3) pe Andrea Belotti și pe Patrick Cutrone, l-ar putea readuce, după o pauză de 31 de luni, în Peninsulă în ultimele zile din mercato.
  • Clubul patronat de cei mai bogați miliardari din Indonezia îl are ca mare star pe francezul Raphael Varane, campion mondial în 2018 și cvadruplu Champions League cu Real Madrid!

După Dennis Man și Valentin Mihăilă, amândoi titulari incontestabili la Parma, încă un fotbalist român ar putea evolua în acest sezon din Serie A. Daniel Bîrligea este în discuții avansate cu Como 1907 pentru a întări ofensiva nou-promovatei după 21 de ani în „massima divisione".

Potrivit agenției Tuttomercatoweb.com, atacantul de 24 de ani ar putea s-o părăsească pe CFR Cluj chiar în ultima săptămână de mercato.

Antrenorul Cesc Fabregas îl vrea pe cel care are deja patru goluri și două assisturi în cele nouă meciuri disputate în actuala Superligă (reușite cu Dinamo și Rapid) și în preliminariiile din Conference League ("dublă" cu Neman Grodno).

29de goluri și 10 pase decisive are Daniel Bîrligea în 99 de partide la CFR Cluj în toate competițiile. Atacantul lui CFR Cluj e cotat la 1,6 milioane de euro pe Transfermarkt.de

Daniel Bîrligea / Foto: GSP

Bîrligea, coleg cu trei foști jucători de la Real și Barcelona?!

„După Sergi Roberto (ex-Barcelona) și Rapahel Varane și Nico Paz (ex-Real Madrid), pentru care anunțul oficial ar trebui să vină poate chiar în următoarele ore, cei de la Como și-au mai trecut un nume în agendă pentru compartimentul de atac.

Daniel Bîrligea este o idee de transfer care s-ar putea transforma în altă mutare neașteptată, clubul lombard fiind gata să lanseze un asalt decisiv în ultimele zile ale mercato-ului estival. Bîrligea a început deja sezonul cu echipa lui Dan Petrescu și a făcut-o în cel mai bun mod, influențând șase goluri în toate competițiile", a scris TMW.

40,5milioane de euro a cheltuit Como pe 13 achiziții notabile efectuate în acest mercato. Patronii miliardari indonezieni ai trupei lombarde i-au mai adus, printre alții, pe Varane, Pepe Reina, Belotti, Cutrone, Dossena, Strefezza și Audero

A plecat la CFR Cluj de la Teramo pentru 100.000 de euro!

Sursa mai sus menționată susține că în cazul ajungerii la un acord, vârful născut în 2000 și crescut fotbalistic la Palermo, începând de la U17, și avansând apoi la echipa Primavera, ar reveni după două stagiuni și jumătate în Italia.

„În sezonul 2018-2019, Bîrligea a marcat 5 goluri în cele 19 apariții în campionatul Primavera, plus unu în Coppa Italia de tineret. Apoi, Daniel și-a început și cariera profesionistă, îmbrăcând tricoul echipei Citta di Teramo 1913 din Lega Pro, fosta Serie C1 (7 goluri în 43 de apariții cu squadra abruzzesa), a treia divizie italiană.

În sezonul 2021-2022, Daniel a plecat la formația din Gruia pentru o sumă infimă, 100.000 de euro, iar o întoarcere în Italia s-ar putea profila cât curând la orizont, conchide Tuttomercatoeb.com.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.