Liga 1

Efectul lui Marius Șumudică: l-a introdus pentru prima dată ca titular și a marcat primul gol pentru Rapid

+18 Foto
La primul meci al lui Marius Șumudică pe banca Rapidului, Rareș Pop (19 ani) a marcat primul gol în tricoul giuleștenilor, la primul meci ca titular.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  vineri, 23 august 2024

La meciul de debut al lui Marius Șumudică pe banca Rapidului, Rareș Pop (19 ani) a marcat primul gol în tricoul giuleștenilor, la primul meci ca titular.

Tânărul Rareș Pop s-a alăturat lotului bucureștenilor în această vară, dar a fost ignorat aproape în permanență de Neil Lennon în cele 6 meciuri ale nord-irlandezului. Fotbalistul venit de la UTA a prins doar 60 de minute cu Lennon pe bancă.

Imediat după venirea lui Șumudică, tânărul a primit credit și a fost titularizat în primul meci al tehnicianului pe banca giuleștenilor în noul mandat. Iar Pop nu a dezamăgit. Rapid conducea deja cu 1-0 când extrema dreaptă l-a învins pe Jesus Fernandez.

GALERIE FOTO. Primul gol marcat de Rareș Pop în tricoul Rapidului

+18 Foto
Rareș Pop, primul gol în tricoul Rapidului / foto: Ionuț Iordache

În minutul 53, Rareș Pop a primit de la Luka Gojkovic și a pornit într-o cursă în partea dreaptă. Fotbalistul a avansat, controlând mingea elegant, a depășit un adversar, apoi a șutat din marginea careului. Mingea s-a dus direct la colțul lung, în plasa laterală, fără să îi dea vreo șansă portarului spaniol.

Pop s-a dus să celebreze golul în fața galeriei, în timp ce Marius Șumudică răsufla ușurat, după un start de repriză în care cei de la Poli Iași puseseră presiune pe careul giuleștean.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.