La sfârșitul meciului dintre Dinamo și Universitatea Craiova, scor 2-1, fostul internațional Ciprian Marica (38 de ani) s-a declarat surprins de rezultatele bune înregistrate de „câini” în acest start de sezon. Consideră că antrenorul Zeljko Kopic are cel mai mare merit.
Dinamo a învins-o pe U Craiova și a urcat pe locul doi în Superliga, cu 12 puncte. Ciprian Marica, fost jucător al „câinilor”, nu se aștepta ca echipa din „Ștefan cel Mare” să înceapă stagiunea atât de bine.
Spune că cel mai mare merit pentru aceste rezultate este al lui Zeljko Kopic, care a primit încredere și a reușit să își arate valoarea ca antrenor.
VIDEO. Reacția lui Ciprian Marica după victoria lui Dinamo: „Jos pălăria”
„Sunt rezultate surprinzător de bune pentru Dinamo. Jucătorii au caracter, se sacrifică unul pentru celălalt. Ce înseamnă continuitatea, să îi dai continuitate unui antrenor... Jos pălăria! Eu cred că este în totalitate meritul antrenorului.
Aș minți să spun că mă așteptam la rezultatele astea, dar asta înseamnă să ai un rezultat bun. Hai să nu ne hazardăm și să vorbim de play-off de acum. Campionatul e la început. Cert e că Dinamo e o surpriză, nimeni nu se aștepta. Întotdeauna au fost meciuri tensionate între Craiova și Dinamo, grele pentru arbitru. Mi s-a părut că nu a influențat decisiv soarta meciului.
Gazonul mi s-a părut mult prea moale, probabil a fost udat excesiv. Din păcate, afectează calitatea jocului. M-a surprins să îi văd pe Ivan și Baiaram intrând 15 minute. Sunt jucători cu calitate, ceva e în neregulă acolo.
Mă bucur pentru Man. Vezi ce înseamnă să i se ofere încredere, să i se ofere un contract. Are calitate și mă bucur pentru el”, a spus Ciprian Marica.
{{text}}