Nationala

Christoph Daum a încetat din viață » Fostul selecționer al României a murit la 70 de ani, răpus de o boală necruțătoare

+37 Foto
Christoph Daum a încetat din viață

Articol de Remus Dinu  —  duminică, 25 august 2024

Christoph Daum, fostul selecționer al echipei naționale a României, a încetat din viață sâmbătă, la Koln, la vârsta de 70 de ani, notează Bild. După o bătălie de lungă durată cu cancerul, reputatul tehnician „a decedat în pace, în mijlocul familiei”, după cum au anunțat apropiații germanului. Daum i-a pregătit pe „tricolori” timp de 14 luni, între iulie 2016 și septembrie 2017. Starea acestuia se agravase în ultima perioadă, după o perioadă îndelungată în care a efectuat ședințe de chimioterapie.

La doi ani după ce a fost depistat cu cancer pulmonar și după ce starea sa de sănătate se deteriorase în ultimele luni, Christoph Daum a pierdut lupta cu boala sămbătă, 24 august, potrivit mai multor publicații din Germania.

Conștient că situația sa nu se va mai ameliora, Daum oferise o declarație tulburătoare la începutul anului: „După ultimele împrejurări, nu voi fi mai bine”.

Deși a abordase o atitudine pozitivă în momentul în care a fost diagnosticat cu teribila afecțiune, încrederea lui Daum, trecut printr-un lung șir de ședințe de chimioterapie, s-a diminuat treptat. Acesta le mărturisea celor de la ARD în decembrie 2023:

„Primul meu gând a fost: «Trebuie să schimbi ceva în testamentul tău? Mai ai ceva important de făcut?» Poți vedea deja, în minte, înmormântarea venind spre tine în următoarele câteva luni. Te simți dezorientat, apatic”.

Christoph Daum, în 2023: „Sfatul meu e să vă testați! Vă rog, verificați-vă!”

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în martie 2023, Daum dezvăluia că a descoperit boala întâmplător, în urma unui test banal.

Sfatul meu e să vă testați! Eu am descoperit cancerul la un test obișnuit, nu simțeam nimic. Vă rog, verificați-vă! Iar dacă aflați că aveți cancer nu e sfârșitul vieții! Nu vă mai întrebați „de ce mi se întâmplă mie?”. Sunt cinci sute de oameni depistați cu cancer zilnic! Nu sunteți singuri!

Trebuie doar să căutați cei mai buni medici și să urmați tratamentul. Am ascultat medicul, am renunțat la zahăr, fac meditație zilnic. Dacă nu reziști singur, mergi la medici care te pot ajuta!”.

Christoph Daum, al doilea selecționer străin din istoria modernă a echipei naționale

Daum s-a născut în Oelsnitz, un micuț oraș minier din estul Germaniei. A jucat fotbal doar 7 sezoane, pentru două echipe, Eintracht Duisburg (1972-1975) și FC Koln (1975-1979). Are un singur trofeu, un campionat în 1978.

Și-a început cariera de antrenor în 1986, pe banca lui Koln, antrenând neîntrerupt până în 2012, când a luat o pauză după un sezon petrecut pe banca belgienilor de la Brugge. A revenit în fotbal pentru 6 luni, la Bursaspor, pe care a părăsit-o în martie 2014. Doi ani mai târziu, avea să devină primul selecționer străin din istoria modernă a echipei naționale a României. Până în acel moment, Daum nu pregătise niciodată o „națională”.

Christoph Daum a preluat naționala României după EURO 2016 și a fost demis 14 luni mai târziu, în septembrie 2017, după ce prima reprezentativă a ratat calificarea la Mondialul din Rusia. El a fost al doilea antrenor străin al naționalei României după austriacul Josef „Pepi” Uridil, care a stat pe banca tricolorilor la un singur meci, în 1934, contra Cehoslovaciei (1-2), la Campionatul Mondial din Italia.

Nu a fost cel mai liniștit mandat al său, perioada petrecută la cârma primei reprezentative fiind însoțită de critici primite din partea fanilor și a oamenilor de fotbal, dar și de clinciuri cu presa.

10 meciuria bifat Christoph Daum pe banca naționalei României. Bilanțul său: 3 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri

Ca antrenor, a înregistrat performanțe notabile în anii '90 și la începutul anilor 2000. A luat titlul și Supercupa cu VfB Stuttgart în sezonul 1991-1992 , Liga Turcă alături de Beşiktaş (1994-1995), dar și o Cupă și două titluri cu Fenerbahce (2003–04, 2004–05 și 2009-2010), precum și un campionat cu Austria Viena (2002-2003).

Daum este un antrenor pe care l-am admirat totdeauna şi al cărui parcurs l-am urmărit mereu. Inovativ şi permanent preocupat de modul în care se dezvoltă fotbalul. Felul în care citeşte jocul, inteligenţa lui tactică, felul în care ghidează şi formează jucătorii, toate sunt la cel mai înalt nivel.

- Jürgen Klinsmann despre Daum, în urmă cu mai mulți ani

Daum și controversa cu consumul de cocaină

În urmă cu mai bine de 20 de ani, de numele tehnicianului a fost legată și controversa privind consumul de cocaină. După Euro 2000, Daum era o variantă pentru naționala Germaniei, dar apăruseră zvonuri conform cărora ar fi utilizat la un moment dat cocaină în uz recreațional. Așa că a ratat postul de selecționer, în locul său fiind preferat Rudi Voller. Daum a continuat să nege consumul de cocaină până când a recunoscut, amenințat cu un proces care l-ar fi putut trimite în spatele gratiilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.