Tenismanul sârb Novak Djokovic a reacționat la cazul de dopaj în care este implicat numărul 1 mondial Jannik Sinner. El a denunțat „o lipsă de coerență” în sistemul antidoping din tenis.
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a fost exonerat de două teste pozitive la clostebol în luna martie, o procedură făcută publică marţi de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
Mai mulţi jucători au denunţat de atunci un „dublu standard”, citând apărarea lui Sinner, acceptată de autorităţile antidoping (o cremă folosită de fizioterapeutul său), într-o procedură ţinută secretă până atunci, în care italianul a evitat o lungă suspendare provizorie, conform news.ro.
Djokovic, despre cazul de dopaj în care este implicat Sinner
La conferință de presă la New York, înaintea US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, care începe luni, Djokovic vorbit despre cazul lui Sinner.
„Înțeleg frustrarea jucătorilor față de lipsa de consecvență și coerență. Am înțeles că acest a fost decis atunci când a fost dezvăluit. Dar au trecut cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Deci, da, există multe probleme în sistem, vedem o lipsă de protocoale clare, standardizate”, a comentat Djokovic.
„Înțeleg sentimentele jucătorilor care se întreabă dacă toți primesc același tratament. Sper că organismele de conducere ale sportului nostru vor învăța din acest caz și vor adopta o abordare mai bună în viitor. Trebuie să vedem schimbări, la nivel colectiv, asta este evident”, a declarat Djokovic (37 de ani), numărul 2 mondial, de 24 de ori câştigător de Grand Slam şi medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris la începutul acestei luni.
„Alți jucători au avut cazuri similare fără același rezultat. Întrebarea este dacă a fost o chestiune de bani, dacă orice jucător își poate permite un avocat bun care să îl poată apăra mai bine”, a continuat sârbul, referindu-se la activitatea asociaţiei jucătorilor (PTPA), a cărei fundație a contribuit la înființare în 2019. „Trebuie să înțelegem cum să standardizăm totul, astfel încât fiecare jucător, indiferent de clasament sau profil, să poată fi tratat la fel”, a adăugat Djokovic.
Şi spaniolul Carlos Alcaraz a avut un cuvânt de spus pe această temă: „Dacă îl lasă pe Jannik (Sinner) să joace în continuare, nu este degeaba. L-au exonerat, asta e tot ce ştiu, şi asta e tot ce pot comenta. Este un moment dificil pentru el, asta e sigur. Evident, ce pot să spun, e greu să mă explic în engleză. Eu cred în sportul meu. Nu ştiu mai multe despre caz”, a spus Alcaraz.
{{text}}