FCSB a ales ca Florin Tănase (29 de ani) să fie titular în meciul de duminică împotriva celor de la Hermannstadt. „Roș-albaștrii” nu se vor baza pe doi jucători importanți din echipă.
FCSB o întâlnește duminică pe Hermannstadt, în etapa cu numărul 7 a Superligii, meciul se va disputa de la ora 22:00 și va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.
Tănase, titular în meciul cu Hermannstadt. Olaru, suspendat
Tănase o să fie titular în meciul cu Hermannstadt, conform fanatik, iar Adrian Șut va fi menajat în această partidă, pentru a fi complet odihnit în meciul retur cu LASK Linz, de pe 29 august.
Nici Darius Olaru nu va putea fi folosit în meciul de duminică, deoarece o să fie suspendat două etape, după cartonașul roșu primit în meciul cu Poli Iași, scor 0-1.
Și Dawa va fi titular în meciul de la Sibiu, fiind suspendat pentru meciul cu LASK Linz, din cauza cumulului de cartonașe galbene.
Chiricheș o să îl înlocuiască în meciul de joi pe Dawa, deci cel mai probabil nu va fi folosit în partida cu Hermannstadt.
Florin Tănase a mai jucat până acum 29 de minute în meciul cu Poli Iași și alte 45 în partida tur cu LASK Linz, scor 1-1.
Echipa probabilă a FCSB-ului în meciul cu Hermannstadt:
FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Haruț, Panțîru - Lixandru, Alhassan - Ștefănescu, Tănase, Al. Băluță - D. Popa
Rezerve: A. Vlad - V. Crețu, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș, Pandele, Baeten, Radunovic,Ngezana, Șut
Absenți: Olaru (suspendat)
Antrenor: Elias Charalambous
Început slab de sezon pentru FCSB
FCSB este pe locul 14 în campionat, cu 5 puncte. După cinci meciuri disputate, „roș-albaștrii” au reușit doar o victorie și două remize.
Echipa lui Becali este la egalitate de puncte cu ultimele două formații din clasament.
{{text}}