Nu ține la tăvăleală

Sâmbătă seara, surpriză pe stadionul de la Arcul de Triumf, unde Dinamo i-a administrat Craiovei, liderul Superligii în momentul respectiv, prima înfrângere din actualul campionat.

N-a șocat faptul că Dinamo a învins-o pe Universitatea, 2-1, cât acela că a câștigat în condițiile în care a rămas în 10 oameni din minutul 58 (eliminat Sivis) și chiar în 9 din 82 (Homawoo), partida prelungindu-se până în minutul 98.

În pofida inferiorității numerice și a asaltului suportat în final, când oltenii au forțat egalarea cu toate liniile, "câinii" au obținut o victorie pe cât de muncită, pe atât de meritată.

Realizată cu sudoare, cu dăruire și cu devotament. Una de caracter, socotind că băieții lui Kopic au luptat eroic pentru fiecare minge și fiecare metru de teren. Nefiind o metaforă, o figură de stil, ei au împins efortul până la epuizare. La sacrificiu.

Atitudine demnă de laudă, de dat exemplu, și în ideea în care unii dintre fotbaliștii dinamoviști sunt veniți din Europa, dar alții, Homawoo, K. Boateng sau Abdallah, provin din fundul Africii ori și de mai departe. „Mercenari” cărora li se cuvine întreg respectul pentru cât suflet pun, nu-i așa?

În spatele unei schimbări de atitudine vizibile cu ochiul liber, al transformării echipei dintr-o candidată la retrogradare într-o aspirantă la podium, se află antrenorul Zeljko Kopic. De câte ori l-am complimentat pe acesta la gsp live, nu o dată, câțiva s-au găsit să râdă. M-au ironizat că exagerez, că-i ofer bilete de favoare.

N-ar fi trebuit să râdă deoarece tehnicianul croat n-a încetat să demonstreze că știe meserie. Că e serios și aplicat, veritabil profesionist și tip echilibrat. Deși fără Politic, unul dintre oamenii de bază, Dinamo s-a dovedit mai bună decât Craiova. Mai unită, cu mai mult spirit.

Care Craiova poate invoca unele circumstanțe atenuante pentru a explica eșecul. Că a primit golul 1, validat de VAR cu întârziere, încă din secunda 32, iar golul 2 dintr-o deviere nefericită. Că i-a pierdut pe parcurs, accidentați, pe Paradela și pe Anzor, ceea ce l-a obligat pe Gâlcă să revizuiască așezarea la mijloc. Că a urmărit-o nenorocul și la șutul lui Mitriță care a izbit stâlpul porții adverse etc. De acord, argumente de luat în seamă.

Pe de altă parte însă, dependentă de forma și dispoziția lui Mitriță, Universitatea a jucat ca de obicei după chipul și asemănarea acestuia. Care, spre necazul fanilor alb-albaștri, n-a convins. Ca atare, Craiova a părut mai puțin implicată, uneori fără vlagă și fără inspirație, fiind depășită clar de Dinamo la capitolul dăruire, abnegație. Chiar surclasată de un adversar ce parcă juca meciul vieții. Unul decisiv.

Personal, Mitriță mi-a plăcut întotdeauna. Așa că l-am propus de aici, în repetate rânduri, pentru lotul deplasat la Euro 2024, sugestie pe care ex-selecționerul a ignorat-o. Dacă atunci am apreciat că greșește, astăzi nu mai cred la fel și sunt din ce în ce mai tentat să-i dau dreptate lui Edi Iordănescu.

Din considerentul că Mitriță a arătat și sâmbătă că nu prea se descurcă sub presiune. Că nu agreează mizele mari, că se predă prea repede și trage pe dreapta. La umbră. Cum spune românul, chiar dacă expresia nu-i tocmai frumoasă, nu ține la tăvăleală. Nu fuge de greu, dar nici nu-l înfruntă.