Liga 1

Cosmin Matei exultă în dosarul de doping! Decizie de ultimă oră » „N-ar fi avut sens să ne mai judecăm”

Cosmin Matei joacă din 2022 la Sepsi

Articol de Justin Gafiuc  —  duminică, 25 august 2024

Cosmin Matei a obținut suspendarea executării sancțiunii de 6 luni de pauză, primită de la Comisia Audiere ANAD în dosarul de dopaj deschis în luna martie. El poate reintra imediat la antrenamente și meciuri pentru Sepsi

Într-o perioadă sensibilă, în care nu a mai obținut nici o victorie în cinci etape și a legat trei înfrângeri consecutive, Sepsi are parte și de o veste bună. Bernd Storck îl va putea avea imediat la dispoziție pe Cosmin Matei! La începutul lunii august, jucătorul de 32 de ani primise o suspendare de 6 luni din partea Comisiei de Audiere ANAD în dosarul de doping deschis în martie. Matei fusese testat pozitiv cu 5-metilhexan-2-amină, un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie și tonus muscular.

Cosmin Matei e bun de joc imediat pentru Sepsi: a ratat 4 meciuri

Jucătorul a atacat decizia la Comisia de Apel, care funcționează pe lângă Secretariatul General al Guvernului. Iar avocatul lui Matei, Paul Mincu, a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluționarea speței.

Cererea a fost acceptată! Prin urmare, fotbalistul are dreptul de a reintra imediat în circuit, adică se va pune încă de azi la dispoziția staff-lui lui Sepsi, pentru antrenamente și meciuri, în regim normal, alături de ceilalți colegi.

El a prins doar primele trei etape, adică până la Sepsi – Dinamo 1-1 în 27 iulie, după care a stat pe tușă din pricina suspendării de la Agenția Națională Anti-Doping (ANAD).

Bernd Storck va putea beneficia de etapa viitoare de serviciile lui Matei / foto: Cristi Preda (GSP)

Avocatul jucătorului: „Judecarea apelului poate dura destul de mult”

„Este o decizie firească, corectă, într-o astfel de situație. Noi am primit decizia pe 2 august, vineri, iar apelul si cererea de suspendare au fost depuse luni dimineața, pe 5 august. Ne-ar fi prins bine să avem o decizie în acest sens chiar mai devreme, dar e bună și acum”, a explicat Paul Mincu, avocatul lui Matei, în exclusivitate pentru gsp.ro.

A continuat: „Judecarea apelului poate dura destul de mult, suficient cât să i se fi scurs toată suspendarea de 6 luni dispusă de Comisia de Audiere. Și atunci n-ar mai fi avut niciun sens să ne mai judecăm! Dacă obținem câștig de cauză, jucătorul ar fi executat deja suspendarea. Dacă pierdem, va executa în continuare suspendarea rămasă. Soluția suspendării executării sancțiunii până la finalizarea apelului este binevenită”.

Avocatul Paul Mincu îl reprezintă pe Cosmin Matei

„Am demonstrat că suplimentul respectiv era contaminat”

În apărarea lui, fotbalistul explicase la ANAD că a ingerat substanța accidental, dintr-o băutură energizantă contaminată.

Matei a detaliat apoi într-un comunicat pe portalul oficial al lui Sepsi, după aflarea suspendării de 6 luni: ”Sunt foarte dezamăgit de această decizie. Am colaborat pe deplin cu ANAD, încă de la bun început. Am demonstrat prin intermediul laboratoarelor antidoping autorizate de WADA și potrivit cerințelor acestora, că suplimentul respectiv era contaminat cu substanța interzisă care a fost găsită în proba mea”.

Și a completat: ”Este dezamăgitor pentru că mi s-a părut că situația mea a fost înțeleasă. Nu a rămas nimic nelămurit din tot cazul meu și totuși primesc această suspendare pentru 6 luni. Nu înțeleg cum pot fi găsit vinovat, în contextul în care am făcut o serie de analize la laboratoarele autorizate și am demonstrat că unele flacoane sunt contaminate iar alte flacoane nu conțin substanța interzisă.

Toate sigilate, dar din loturi diferite. Practic, e după cum ți-e norocul. Mi s-a reproșat în fața Comisiei că nu am analizat suplimentul respectiv înainte de a-l consuma. Am explicat și au văzut și dânșii că analiza pentru toate substanțele din lista interzisă ajunge la câteva mii de euro.

Și chiar și așa, dacă ți se confirmă că un supliment nu este contaminat cu nicio substanță din lista interzisă, la următoarea dată când cumperi, te poți trezi că ai nimerit un lot contaminat. Probabil trebuia să fac o analiză de 2.000 de euro la fiecare achiziție a energizantului de 150 lei.

Asta este absurd și nu înțeleg cum pot fi găsit eu vinovat. Este efectiv ceva de care nu poți să te păzești. În plus, am demonstrat cu datele tehnice de la meciuri că nu a existat nicio îmbunătățire a performanțelor mele fizice, atunci când am consumat acel energizant. Așteptăm motivarea deciziei ca să înțelegem cum au văzut dânșii lucrurile”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.