Ianis Stoica (21 de ani), atacantul lui Hermannstadt, a vorbit despre victoria echipei sale împotriva FCSB-ului, scor 2-1.
Fostul jucător de la FCSB a vorbit despre o întoarcere la clubul roș-albastru, despre atmosfera din vestiar și despre modul în care au reușit să câștige partida cu campioana României.
Ianis Stoica: „Vom vedea”
Întrebat despre o eventuală revenire la campioana României, Ianis Stoica a răspuns „Nu știu. Acum sunt aici 100% și încerc să îmi fac treaba și în viitor vom vedea”.
Ianis Stoica crede că victoria se datorează muncii și dăruirii. Atacantul a menționat că atmosfera din vestiar este bună, iar elevii lui Măldărășanu sunt deja cu gândul la meciul din Cupa României și la următoare etapă.
„O victorie muncită, am jucat cu inima toți și ne bucurăm că am reușit să luăm cele trei puncte. Era nevoie să ieșim de acolo.
Știam că vor pune presiune pe noi. Ne așteptam, dar am închis foarte bine culoarele defensiv, au avut câteva centrări dar consider că ne-am apărat foarte bine.
A fost un meci special, au o contribuție foarte mare asupra carierei mele, dar am intrat pe teren și am uitat de aceste sentimente. Mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa cu o pasă de gol.
Am jucat cu inima, ne-am dăruit toți, am alergat toți în atac, toți în apărare și am respectat indicațiile lui Mister. Poate și pe un fond de oboseală al lor am reușit să dăm lovitura.
Atmosfera în vestiar e bună după victorie, dar ne-a atenționat Mister că dacă nu câștigăm la Focșani și nu batem Iașiul este degeaba această victorie”, a declarat Ianis Stoica după victoria cu FCSB.
Ianis Stoica este format în academia de la FCSB
Ianis Stoica este un jucător format la academia roș-albaștrilor, dar a fost împrumutat în mai multe rânduri la diferite echipe din România precum Dunărea Călărași, petrolul, Metaloglobus, Slatina și „U” Cluj. În februarie 2024, Ianis Stoica a ajuns liber de contract la sibieni. Pentru FCSB a jucat în 57 de partide și a înscris de 10 ori. Stoica a bifat și 6 pase decisive.
Hermannstadt va juca cu CSM Focșani în deplasare miercuri de la 17:30, iar în campionat vor juca sâmbătă, acasă, cu Politehnica Iași.
O victorie așteptată. Noi intrăm pe terne cu gândul să câștigăm fiecare meci. Este o victorie frumoasă, de care aveam nevoie și cred că și o victorie meritată. Am produs fotbal, am jucat bine. Îmi pare bine că am bucurat suporterii. Trebuie să menținem aceiași linie și să câștigăm și următorul meci.
- Valerică Găman
{{text}}