Florin Tănase (29 de ani), noul transfer de la FCSB, a fost aspru criticat de patronul Gigi Becali, după înfrângerea FCSB-ului cu Hermannstadt, scor 0-2.
Gigi Becali și-a criticat toată echipa după evoluția slabă de la Sibiu. Florin Tănase, jucătorul pe care Gigi Becali și l-a dorit foarte mult, a fost unul dintre principalii jucători mustrați.
Florin Tănase în Hermannstadt - FCSB, runda #7 din Superliga / foto: Raed KrishanGigi Becali: „Nu se joacă fotbalul aşa”
Gigi Becali l-a criticat pe atacantul său pentru că pasează foarte mult în spate și nu își asumă responsabilități. Patronul și-ar dori să aibă un stil de joc similar cu Alex Mitriță de la Universitatea Craiova.
„Eu ştiu valoarea lui Tănase, doar că el nu are ritm, joacă prea în spate. El trebuia să urce şi să paseze. În loc să urce, mai repede o dădea în spate ca să scape de obligaţii, să nu-şi mai asume responsabilitatea. O să vorbesc şi cu Tănase, nu se joacă fotbalul aşa, numai în spate. Vreţi să vin să vi-l arăt pe Mitriţă? Aşa se joacă fotbalul”, a declarat Gigi Becali, conform as.ro.
Alți 3 jucători au fost criticați aspru
Alți jucători care nu au scăpat de critici au fost Lixandru, Edjouma și Chiricheș. Remarcatul patronului FCSB a fost Panțîru.
„Până acum mă interesa numai un «iepure» (n.r. - campionatul). Prima cauză pentru care am pierdut azi a fost arbitrajul, am avut gol valabil anulat. A doua cauză e că n-avem valoare, ați văzut vreun jucător valoros în toată echipa?
Poate Lixandru s-a mai mișcat. Edjouma a mai avut două ocazii de a marca, dar cam atât. Niciun jucător nu are valoare și gata. L-am băgat pe Chiricheș... eu când văd că ajunge mingea la el am mari emoții, mi-e frică!
N-avem ce să facem, i-am zis lui MM (n.r. - Mihai Stoica) să jucăm fundaș central cu Kiki în locul lui Chiricheș, sau cu Lixandru. Mi-e frică cu Chiricheș! Trebuia să marcăm două goluri.
Panțîru a fost cel mai bun de pe teren. M-am uitat și eu puțin pe clasament, care-i nenorocirea? O să mă duc eu pe la echipă să urlu, că eu vreau mișcare pe teren. Noi de fapt avem valoare, am zis așa să râd puțin de ei, că se uită la ce declar.
Am avut mare încredere în Tavi (n.r. - Octavian Popescu). Că face... că drege, ne-am bazat pe el și Tănase. Tănase a dat numai mingea în spate, ce să facem? Am dat 1,3 milioane de euro pe un fotbalist (n.r. - Ștefănescu), care nici măcar nu e fotbalist! Fotbaliștii de genul lui joacă bine la echipele mici, dar când ajung la FCSB...”, a declarat Gigi Becali.
{{text}}