International   •   Stranieri   •   MERCATO

Compromis propus în Scoția » Ianis Hagi, invitat la masa negocierilor, după ce a refuzat Rapidul

Ianis Hagi se antrenează la Rangers cu echipa a doua

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 27 august 2024

Fostul jucător al lui Rangers, Derek Ferguson, crede că clubul și reprezentanții lui Ianis Hagi (25 de ani) ar trebui să renegocieze clauza care-i mărește salariul și să ajungă la o înțelegere. Astfel, jucătorul ar putea reveni la prima echipă.

Ianis Hagi a refuzat oferta Rapidului și continuă să se pregătească cu echipa a doua a lui Glasgow Rangers, acolo unde l-a trimis managerul Phillipe Clement.

Ianis Hagi ar trebui să primească o mărire de salariu de 7.000 de euro dacă bifează 100 de apariții la Rangers

Clubul vrea să scape de internaționalul român și l-a „retrogradat” pentru că la următorul meci oficial bifat ar ajunge la 100 de apariții în tricoul albaștrilor. Ceea ce, potrivit unei clauze din contractul scadent în 2026, ar presupune o mărire de salariu cu 7.000 de euro pe săptămână.


În condițiile în care pe 30 august se încheie fereastra de mercato estival, iar Hagi jr nu și-a găsit echipă, fostul internațional scoțian Derek Ferguson vine cu o soluție de compromis.

Derek Ferguson propune renegocierea clauzei care-i mărește salariul lui Ianis Hagi

El însuși jucător la Glasgow Rangers în perioada 1983 - 1990, Ferguson a declarat publicației Ibrox News că ar fi indicat că reprezentanții „tricolorului” și ai clubului să se așeze la masă și să renegocieze clauza respectivă.

„Poate fi vorba de o întârziere a plăților sau de-o reducere a sumei”, a sugerat acesta. Ferguson chiar nu înțelege de ce, dacă Ianis tot înclină să rămână, așa ceva nu s-a întâmplat până acum: „Pur și simplu mi se pare ciudat”.


El crede că, odată ce se ajunge la un compromis, jucătorul poate fi readus la prima echipă: „Hagi este un fotbalist bun, nu încape îndoială. Un număr zece. Iar sistemul lui Clement este un 4-2-3-1, deci s-ar potrivi foarte bine și astfel ar profita ambele părți”.

Gică Hagi a exclus un transfer al lui Ianis la Rapid: „În România vine doar la Farul!”

Rapid a încercat să dea lovitura cu internaționalul român, se și înțelesese cu Rangers, însă a intervenit Gică Hagi, care a exclus un transfer al fiului său în Giulești.

„Ianis, dacă vine în România, vine doar la Farul. Am zis tot ce am avut de zis. Doar ce zic eu... Uitați ce zice Rangers, ce zic eu, nimic altceva”, a declarat Gică Hagi la Prima Sport 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.