Campionate

Liverpool e aproape de transferul lui Chiesa » Cât plătesc englezii pentru jucătorul lui Juventus

Federico Chiesa/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  miercuri, 28 august 2024

Liverpool e la un pas de transferul lui Federico Chiesa (26 de ani), extrema stânga de la Juventus.

„Cormoranii” nu au făcut niciun transfer pentru acest sezon până în acest moment, l-au luat pe Giorgi Mamardashvili, dar el se va alătura lotului vara viitoare. Portarul va juca la Valencia în actuala stagiune.

Însă Liverpool e aproape acum de primul transfer pentru stagiunea în curs. Negocierile pentru Chiesa sunt aproape de finalizare, prețul transferului ar fi de 15 milioane de euro, potrivit specialistului în mercato Fabrizio Romano.

Federico Chiesa, aproape de transferul la Liverpool

Liverpool i-a propus internaționalului italian un contract pe 4 ani, iar jucătorul e dispus să accepte. Ar fi prima aventură pentru el în afara Italiei.

Chiesa a mai jucat la Fiorentina, înainte de a ajunge la Juventus. „Bătrâna Doamnă” l-a adus în 2022, pentru 45 de milioane de euro. Iar acum îl va ceda pe o sumă de 3 ori mai mică.

Contractul lui Chiesa cu Juve ar fi expirat anul viitor, deci în iarnă putea negocia cu oricine. Internaționalul italian e cotat la 35 de milioane de euro pe Transfermarkt.

Chiesa a jucat 131 de meciuri pentru Juventus, a marcat 32 de goluri și a dat 23 de pase decisive. El a strâns și 51 de meciuri în naționala Italiei, alături de care a câștigat EURO 2020.

În locul lui Chiesa, Juventus ar vrea să îl aducă pe Jadon Sancho, care e și pe lista lui Chelsea.

Gakpo, Salah, Diaz, Jota și Nunez sunt oamenii ofensivi de la Liverpool în acest moment, deci Chiesa va avea concurență serioasă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.