Campionate

Nu a jucat niciun minut la CFR Cluj, dar s-a transferat în Italia: „Este aici să rupă plasele adversarilor”

Filippo Falco (31 de ani). foto: Imago Images

Articol de Tudor Belivacă  —  joi, 29 august 2024

Filippo Falco (32 de ani), jucătorul CFR-ului din iarna trecută, a semnat cu Carrarese, formație din eșalonul secund italian.

Atacantul italian a plecat din Gruia fără să aibă un meci jucat pentru CFR.

Anunțul italienilor: „Este aici să rupă plasele”

Italienii din Serie B au anunțat transferul lui Falco pe rețelele de socializare. Aceștia au postat un videoclip cu cele mai frumoase reușite ale sale din carieră, însoțit de mesajul: „Avem un șoim în oraș. Este aici pentru a rupe plasele adversarilor. Bine ai venit Pippo”, au scris italienii pe pagina lor de Facebook.

Filippo Falco, prezent la CFR Cluj – Rapid

Atacantul italian are un CV plin de echipe din campionatul italian. Falco și-a început cariera la Lecce, echipă care l-a împrumutat la echipe din ligile inferioare. Din 2011 până în 2016, Falco a evoluat la formații precum Pavia, Reggina, Juve Stabia, Trapani și Bolognia. După evoluția bună de la Bolognia, aceștia au decis să îl transfere și au plătit 1,2 milioane de euro.

Și Bologna l-a tratat exact ca Lecce. Italienii l-au trimis împrumut în repetate rânduri până în 2018. A evoluat la formații precum Cesena, Benevento, Perugia și Pescara, iar după aceea, Lecce l-a cumpărat din nou pentru 300.000 de euro. A petrecut trei ani la Lecce, după care Steaua Roșie Belgrad a plătit 1,2 milioane de euro pentru serviciile sale. Și sârbii l-au dat împrumut la Cagliari, iar în iunie 2023 a rămas liber de contract. În iarna lui 2024, fotbalistul a ajuns în Gruia, unde nu a evoluat în niciun meci și a fost o singură dată în lot.

Falco a jucat cel mai mult pentru Lecce, 107 partide. pentru italieni a marcat și cel mai mult: 17 goluri și 23 de pase decisive.

Anunțul a venit cu puțin timp înainte de returul meciului cu Pafos din play-off-ul Conference League. Ardelenii vor juca în Cipru, după ce în tur în Gruia au înregistrat o victorie cu 1-0.

După meciul de Conferece League, elevii lui Dan Petrescu vor juca în campionat cu Farul Constanța în deplasare, duminică, 1 septembrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.