Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a declarat că echipa giuleșteană va aduce doi jucători care să intre direct în primul 11. Tehnicianul a vorbit la conferința de presă premegătoare meciului cu Universitatea Craiova, pe 31 august de la ora 21:30.
Șumudică a anunțat că va avea parte de întăriri de săptămâna viitoare. Cluburile din Liga 1 nu mai au mult timp la dispoziție pentru a face transferuri, perioada de mercato în România se încheie pe 9 septembrie.
După ce-i va aduce pe cei doi jucători noi, Rapid va trebui să scoată alți doi de pe lista pentru Superliga.
Marius Șumudică: „Vor veni doi jucători săptămâna viitoare”
„Dacă vedeți transferurile pe care le-am făcut eu în cariera mea, pe unde m-am dus, indiferent că au fost români și i-am luat cu mine și i-am resuscitat, sau că au fost străini.
Eu nu prea am dat greș cu transferurile pe care le-am făcut. Cu siguranță vor mai veni jucători, sper să-i am săptămâna viitoare în cantonament. Domnul Șucu este dispus să facă orice fel de efort. Suntem în contact permanent, în fiecare zi. Discutăm și încercăm să aducem jucători care cred că se pretează pe stilul Giuleștiului.
Românii sunt foarte scumpi, e foarte greu să aduci români, mi-aș dori. Eu peste tot am luat români cu mine și sunt tipul care vrea să aibă echilibru în lot, să nu renunț la foarte mulți români și să am numai străini, e clar.
Primul criteriu atunci când transferăm este ce a făcut acel jucător în ultimii doi ani. Nu iau jucători ca să-i resuscitez, nu mai am timp acum. Trebuie să aibă ritm de joc. Vor veni doi jucători săptămâna viitoare și vor intra în primul 11. E clar că trebuie să renunțăm la doi ca să le fac loc, vom vedea, n-am luat încă decizia”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă.
{{text}}