Liga 1

Convocare surpriză pentru fotbalistul lui Dinamo » Va înfrunta România în Liga Națiunilor

Selecționerul Franco Foda a anunțat lotul pentru acțiunea din luna septembrie, când Kosovo va înfrunta și naționala României pe 9 septembrie, de la 21:45, în Liga Națiunilor.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  vineri, 30 august 2024

Selecționerul Franco Foda a anunțat lotul pentru acțiunea din luna septembrie, când Kosovo va înfrunta și naționala României pe 9 septembrie, de la 21:45, în Liga Națiunilor.

Kosovarii au convocat 25 de jucători pentru partidele cu România și Cipru (9 septembrie), iar în lot și-a făcut loc și Astrit Selmani (27 de ani), atacantul celor de la Dinamo.

Astrit Selmani, convocat la naționala statului Kosovo

Atacantul sosit la Dinamo în februarie 2024 a mai jucat până acum pentru Kosovo în 5 partide, timp în care a marcat și un gol. Selmani a debutat la națională în 2021, într-un eșec cu Suedia, scor 0-3, iar ultima partidă pentru Kosovo în 2022, într-un amical cu Burkina Faso (5-0).

Franco Foda i-a convocat și pe ex-rapidiștii Ermal Krasniqi și Albion Rrahmani, fotbaliști pentru care Sparta Praga a achitat 7 milioane de euro în această vară.

Astrit Selmani, start de sezon bun în Superliga

Astrit Selmani, jucând pentru Dinamo

Dinamo are cel mai bun început de sezon din ultimii ani, iar asta i se datorează și lui Selmani. În primele 7 partide de campionat, Selmani are o realizare per meci. A marcat 4 goluri și a pasat decisiv la 3 reușite.

Stagiunea trecută, Astrit Selmani a venit la Dinamo după pauză de iarnă și a marcat un gol în 10 meciuri, într-un sezon în care „câinii” s-au salvat cu greu de la retrogradare.

În cariera lui, dinamovistul a mai jucat pentru Angelholm, Kristianstad, Rosengard, Torns, Varberg, Hammarby, Hapoel Beer Sheva, Midtjylland și Goteborg.

Lotul statului Kosovo pentru meciurile din Liga Națiunilor

Lotul lui Kosovo pentru meciurile din Liga Națiunilor

Portari: Arijanet Muric, Visar Bekaj, Ilir Avdyli

Fundași: Amir Rrahmani, Mergim Vojvoda, Mirlind Kryeziu, Florent Hadergjonaj, Ilir Krasniqi, Donat Rrudhani, Lumbardh Dellova, Fidan Aliti, Leart Paqarada

Mijlocași: Valon Berisha, Lindon Emerllahu, Elvis Rexhbecaj, Florent Muslija, Edon Zhegrova, Milot Rashica, Ermal Krasniqi, Emir Sahiti, Fisnik Asllani

Atacanți: Astrit Selmani, Eliot Bujupi, Albion Rrahmani, Vedat Muriqi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.