Fostul atacant Ciprian Marica (38 de ani) are probleme cu legea. Acesta este urmărit penal într-un dosar cu prejudiciu de aproximativ 170.000 de euro.
Direcția Națională Anticorupție Constanța a început urmărirea penală a mai multor foști funcționari publici, care și-au desfășurat activitatea în cadrul Consiliului Județean Constanța, dar și a foștilor lideri ai Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța. Toți sunt urmăriți penal pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, precum și complicitate la abuz în serviciu, conform ordinea.ro.
Ciprian Marica, urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu
Ciprian Marica este urmărit penal pentru „săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 C, pen. la art. 132, din legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), C. pen și art. 77. a) C. Pen:”.
Concret, fostul fotbalist este acuzat că ar fi câștigat pe nedrept fonduri nerambursabile din partea Consiliului Județean Constanța, în perioada în care era finanțatorul echipei Farul.
Lista celor urmăriți de DNA
- Matichescu Mirela – Florența
- Popa Șerbu Oana
- Dumitrașcu Aureliu – Decebal
- Boieru Crina – Elena
- Costencu Irina – Elena
- Spineanu – Georgescu Luciana
- Ruse Vadim Corneliu
- Chesnoiu Paul
- Cîrjă Lucian – Sorin - președintele AJF Constanța.
- Marica Ciprian – Andrei
- Stoian Florin
- Manea Vlad – George
„În urma administrării probatoriului în cauză s-a constatat faptul că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționari din cadrul Consiliului Județean Constanța, responsabili cu procedura de selecție publice de proiecte și atribuirii finanțării nerambursabile pentru activități sportive, a fost stabilită în mod nelegal, discriminatoriu și în absența unui sistem concurențial, eligibilitatea Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, în urma căreia a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă pentru activitate sportivă nr. 21124/09.08.2018.
În baza contractului de finanțare nerambursabilă menționat anterior, au fost lichidate și ordonanțate cheltuielile aferente celor trei tranșe plătite Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, cu consecința prejudiciului bugetul UATJ Constanța cu suma de 835.757,26 lei, sumă ce reprezintă totodată și folosul necuvenit de aceeași valoare obținut de asociația sportivă menționată, prin reprezentanții ei de fapt și de drept, respectiv suspecții Marica Ciprian Andrei, Stoian Florin și Manea Vlad Gheorghe”, apare în documentul semnat de procurorul șef de serviciu Mihai Alexandru Stanciu.
Dreptul la replică al lui Ciprian Marica, după acuzațiile de abuz în serviciu
„Etapa cercetărilor penale reprezintă o etapă procedurală în cadrul unei investigații și nu implică o vinovăție, mai mult aceasta are caracter confidențial, tocmai pentru a proteja integritatea anchetei și a asigura drepturile tuturor persoanelor implicate.
Totodată, învederez că resping ferm toate acuzațiile: NU am comis nicio faptă penală, iar activitatea mea s-a desfășurat întotdeauna în conformitate cu legea și colaborez deplin cu autoritățile competente pentru a clarifica toate aspectele acestei situații”, apare în comunicatul avocaților.
{{text}}