Campionate

Arsenal - Brighton, remiză în deschiderea etapei #3 din Premier League » Declan Rice, eliminare stupidă în debutul reprizei secunde

Articol de Alexandru Stanciu  —  sâmbătă, 31 august 2024

Arsenal a remizat acasă cu Brighton, scor 1-1, în primul meci al etapei #3 din Premier League. „Tunarii” au intrat în avantaj la cabine, dar eliminarea lui Declan Rice din debutul reprizei secunde le-a luat șansa elevilor lui Mikel Arteta de a deveni lideri în clasament.

Kai Havertz a deschis scorul cu un gol superb în minutul 38, lobându-l pe portarul Verbruggen la capătul unui contraatac excelent purtat de elevii lui Mikel Arteta. „Tunarii” au intrat în avantaj la cabine, dar cei doi mijlocași centrali ai lui Mikel Arteta, Declan Rice și Thomas Partey, au văzut câte un „galben” în minutele 42, respectiv 45+3.

Repriza secundă a început foarte rău pentru Arsenal, Declan Rice a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat în minutul 49, după ce nu i-a permis unui adversar să execute o lovitură liberă.

Cu un om în minus, „tunarii” au fost egalați de către „pescăruși” în minutul 58 prin golul brazilianului Joao Pedro.

Ocaziile au curs apoi la ambele porți, dar șansele cele mai mari au fost ratate de către elevii lui Arsenal, mai întâi de către Kai Havertz, iar apoi de către Bukayo Saka.

Brighton a forțat pe final victoria, dar „pescărușii” nu au fost inspirați la finalizare, astfel că meciul s-a încheiat la egalitate. Ambele echipe rămân neînvinse după primele trei etape și au același număr de puncte și golaveraj, +4.

Final. Arsenal - Brighton 1-1

Au marcat: Havertz 38 / Joao Pedro 58
Declan Rice a fost eliminat în minutul 49 după ce a văzut al doilea „galben”

Arsenal - Brighton, echipele de start:

Arsenal (4-3-3): Raya - White, Saliba, Gabriel, Timber - Odegaard, Partey, Rice - Saka, Havertz, Trossard
Rezerve: Calafiori, Jorginho, Kiwior, Lewis-Skelly, Martinelli, Nwaneri, Oulad, Setford, Zinchenko
Antrenor: Mikel Arteta

Brighton (4-2-3-1): Verbruggen - Veltman, van Hecke, Dunk, Hinshelwood - Milner, Baleba - Minteh, Joao Pedro, Mitoma - Welbeck
Rezerve: Adingra, Ayari, Enciso, Estupinan, Igor, Lamptey, Rutter, Steele, Webster
Antrenor: Fabian Hurzeler

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.