Sepsi Sfântu Gheorghe e aproape de „implozie” după cele patru înfrângeri la rând care l-au aruncat pe Laszlo Dioszegi în pragul disperării. Echipa traversează un regres palpabil, iar postul lui Bernd Storck e în mare pericol. E o criză similară cu cea traversată anul trecut, când deznodământul a fost „sacrificarea” lui Liviu Ciobotariu.
Pentru cine bat clopotele în Covasna? Măcinat de eșecul de la Galați, al patrulea la rând pentru Sepsi, Laszlo Dioszegi și-a vărsat năduful pe rețelele de socializare, într-un mesaj în care a lăsat de înțeles că sentința lui Bernd Storck e deja semnată
Totuși, nici conducerea n-a părut să fie scutită de mesajul scris sub imperiul impulsului de Dioszegi: „Nimeni nu este în fața clubului și nu va fi niciodată cât sunt eu acolo!”, a tunat „afaceristul”, pe care dimineața de sâmbătă l-a prins „bâjbâind” pe Facebook în căutarea soluțiilor de redresare a echipei.
Urmează zile decisive la Sepsi
Cum la orizont se află pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, e de la sine înțeles că la Sfântu Gheorghe urmează zile lungi de introspecție, ședințe și analize.
Și, cum doza de răbdare a patronului e aproape secătuită, o demitere a lui Bernd Storck, indiferent de clauza de reziliere a germanului, pare mai mult decât plauzibilă, mai ales că echipa a intrat într-un vortex al rezultatelor nefaste și, pe deasupra, reputatul tehnician pare că a pierdut inclusiv controlul vestiarului.
Au existat două cazuri de indisciplină în ultima lună, iar liniștea cu care clubul din Covasna și-a obișnuit partenerele de competiție și mass-media s-a transformat într-o degringoladă resimțită din plin în rezultatele echipei.
La Sfântu Gheorghe e cod roșu de rezultate / Sursă foto: Facebook@ Sepsi„În acest moment nu se știe nimic! Jucătorii și staff-ul au două zile libere”
Sursele Gazetei din interiorul clubului au informat care-i starea de spirit în „cazanul încins” de la Sepsi astăzi, a doua zi după înfrângerea de la Galați. Deocamdată, se pare că o decizie de impact nu va fi luată în acest weekend, discuțiile edificatoare și eventualele măsuri punitive urmând să aibă loc începând de luni.
„În acest moment încă nu se știe nimic. Jucătorii și staff-ul au două zile libere, urmează să ne vedem luni la antrenament!”, au explicat covăsnenii.
Bernd Storck și-a prelungit contractul cu Sepsi în luna mai a acestui an, după ce a încheiat pe locul 5 play-off-ul. Contractul său e scadent la 30 iunie 2025, deci o despărțire de german l-ar costa o sumă consistentă pe Dioszegi. Concluzia trasă de patron aproape de zorii zilei, pe Facebook? „Un lucru este cert, nu se poate continua așa, va costa cât costă!”.
Îmi cer scuze față de patronul Dioszegi, care pune foarte mult suflet! Îmi doresc să obținem rezultate bune. Le cer scuze și suporterilor, i-am dezamăgit! În fiecare an avem momente dificile, nu îmi dau seama de ce apar. După ne scuturăm și ne revenim. Nu pot să comentez despre domnul Dioszegi, el poate să ia decizii bune pentru echipă, dar eu zic că antrenorul nu poate fi de vină când pierdem 3 meciuri la rând.
- Roland Niczuly, portar Sepsi, la Prima Sport
Pe banca formaței din Covasna, Storck a acumulat 12 victorii, opt remize și 12 eșecuri, contabilizând o medie de 1,38 puncte/meci. Bilanțul s-a deteriorat simțitor după seria horror din luna august.
{{text}}