Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Mustață s-a filmat la antrenamentul FCSB și a amenințat: „Vă dau block! Ce, sunteți suporteri de rezultat?”

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 31 august 2024

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, a fost prezent la antrenamentul roș-albaștrilor din această seară, s-a filmat în timp real la baza echipei și i-a amenințat pe suporteri că nu le va rezerva bilete la meciurile europene ale echipei, în caz că aceștia nu vor veni și la partida cu UTA de duminică seara.

În această seară, cei de la FCSB au efectuat ultimul antrenament înainte de duelul de campionat cu UTA, programat duminică seara, ora 21:30.

Partida va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf. Până la această oră, conform liderului suporterilor, „s-au vândut 3 sau 4 mii de bilete”, în condițiile în care capacitatea arenei trece de 7.000 de locuri.

Gheorghe Mustață, numărul 1 în Peluza Nord FCSB, a fost prezent la antrenamentul campioanei și a emis un avertisment pentru suporterii echipei, în timp ce fotbaliștii desfășurau un joc-școală în spatele lui.


Mustață le-a transmis suporterilor să nu-i mai ceară bilete pentru meciurile tari, cum vor fi cele din Europa League, în cazul în care nu îi vor susține pe roș-albaștri și duminică seara, contra arădenilor.

Mustață s-a filmat la antrenamentul FCSB și a amenințat: „Vă dau block! Ce, sunteți suporteri de rezultat?”

„Am vorbit cu băieții să se mobilizeze pe campionat, pentru că avem nevoie de puncte. Trebuie să câștigăm mâine, noi trebuie să fim alături de ei. Vă așteptăm pe toți în număr cât mai mare, au nevoie de noi. Trebuie să fim mai uniți ca niciodată.

Aviz celor care vă știți când vin meciurile mari, mă refer la cei care mă sună pentru bilete. Nu mă sunați pentru bilete doar la meciurile mari! Ia să văd, mâine mă sunați de bilete? «Dom'ne, rezervă-mi și mie nu știu câte. Suntem și noi 7, 9, 14, venim la meci». Ia să vedem mâine, câți mă sunați?


Altfel nu mă mai sunați la meciurile importante, că... veți risca să luați și block! Nu mi se pare corect să nu mergi la meciul cu UTA. Și eu am treabă, cu toții avem. Ne facem și treburile, dar ne și facem rostul la meci. Sunt de acord că e o oră târzie, e duminică, dar ar trebui să ne facem puțin timp pentru echipă nu numai la meciurile mari. Nu mă mai sunați, că nu vedeți un bilet! Vă garantez 100%!

Când vine meciul cu Manchester, îmi rupeți telefonul. Nu-l mai rupeți, că vă blochez pe toți! Nu, intrați online și vă luați dacă nu vă văd mâine la stadion. Atunci se vede cum stă treaba. Sau sunteți suporteri de rezultat?”, a spus Mustață în transmisiunea LIVE de pe TikTok.

Spre final, Mustață i-a cerut lui Octavian Popescu să transmită un mesaj pentru suporteri.

„Trebuie să vină alături de noi, avem nevoie să începem să câștigăm puncte, că se distanțează echipele și va fi mai greu”, a spus jucătorul FCSB.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.