Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB, abandonată de fani în Liga 1 » Diferență zdrobitoare față de Europa + Comparație directă cu Dinamo

FCSB joacă mai mult cu tribunele goale în Liga 1

Articol de Liviu Manolache, Alexandru Barbu   —  luni, 02 septembrie 2024

FCSB a adunat doar 4.538 de spectatori pe „Arcul de Triumf” în victoria cu UTA, 2-0, duel contând pentru runda #8 din SuperLiga # Dinamo a avut de fiecare dată mai mulți suporteri pe „Arc” în actuala stagiune, iar roș-albaștrii sunt abia pe locul 7 la media de spectatori înregistrată în campionatul 2024-2025 # Campioana României suscită interes în Europa, unde se laudă cu o medie de peste 20.000 de fani pe meci.

Cum Arena Națională e în continuare indisponibilă, Ghencea a fost casa celor de la FCSB în prima parte a sezonului. Din cauza gazonului prost, campioana s-a mutat pe „Arcul de Triumf” pentru partida cu UTA, câștigată cu scorul 2-0. Însă nici suprafața de joc a arenei din proximitatea Bisericii Cașin nu a arătat extraordinar.

La finalul partidei de aseară, ambele tabere au acuzat terenul, cel mai tăios pe subiect fiind Mircea Rednic, antrenorul oaspeților: „E rușinos ce se întâmplă în capitala țării, pe terenul ăsta jucătorii abia se puteau ține pe picioare!”.

Dinamo, mai mulți spectatori pe „Arcul de Triumf” decât FCSB


Mutarea temporară pe „Arc” nu a însemnat un succes pentru FCSB nici din perspectiva audienței - doar 4.538 de spectatori au urmărit de la fața locului duelul de duminică. FCSB a avut mai puțini suporteri la un singur joc din acest sezon, eșecul cu Poli Iași din Ghencea, 0-1, pentru care au fost vândute 4.525 de tichete.

Prin comparație, în cele 3 jocuri disputate pe „Arcul de Triumf” în SuperLiga 2024-2025, Dinamo a beneficiat de fiecare dată de mai mulți fani decât FCSB, aseară, cu UTA.

DINAMO PE „ARCUL DE TRIUMF”

MECI

NR. SPECTATORI

Dinamo - Petrolul 4-1

6.743

Dinamo - Buzău 4-1

6.819

Dinamo - CSU Craiova 2-1

7.126


FCSB, a 7-a medie de spectatori în Liga 1...

Analizând media de spectatori a echipelor SuperLigii la meciurile de acasă și cu mențiunea că echipa antrenată de Charalambous și Pintilii nu a organizat încă niciun derby intern, FCSB e abia pe locul 7, peste roș-albaștri clasându-se echipe ca Oțelul, Petrolul, UTA.Universitatea Craiova e prima în top, cu o medie de 11.690 de spectatori.

TOPUL LIGII 1: CINE A AVUT CEI MAI MULȚI SPECTATORI ÎN PRIMELE 8 ETAPE

ECHIPĂ

MEDIE SPECTATORI ACASĂ

CSU Craiova

11.690

Rapid

11.654

UTA

8.681

Petrolul

7.505

Dinamo

6.883

Oțelul

6.251

FCSB

6.156

...dar în Europa a doborât recordul

În cupele europene, situația e total diferită. FCSB tocmai a bifat în această vară noul record de asistență în Ghencea - 28.857 de fani la returul cu Sparta Praga (2-3) -, iar media de spectatori pentru cele 4 meciuri continentale organizate de roș-albaștri este de 20.973.

MECIURILE CU FCSB GAZDĂ DIN ACEST SEZON

MECI

NR. SPECTATORI*

FCSB - U Cluj 1-1

10.223

FCSB - Virtus 4-0

7.262

FCSB - Maccabi 1-1

26.235

FCSB - Oțelul 0-2

4.754

FCSB - Farul 3-2

6.743

FCSB - Sparta 2-3

28.857

FCSB - Poli Iași 0-1

4.525

FCSB - LASK 1-0

21.523

FCSB - UTA 2-0

4.538

*Cu excepția confruntării de pe „Arc” cu UTA, toate celelalte partide s-au disputat pe Stadionul Steaua

Mai puțini fani pe stadioane

Până acum, s-au disputat 60 de meciuri din sezonul regulat, totalul spectatorilor prezenți la meciuri fiind, potrivit datelor oficiale, de 371.386, adică o medie de 6.190 spectatori/meci. Comparativ, primele 60 de jocuri din campionatul trecut au adunat cumulat 452.825 de fani pe arene - o medie de 7.547 spectatori/meci.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.