Dan Voicilă, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi din România, a murit la vârsta de 85 de ani. Dan Voicilă a fost martorul evenimentelor vreme de 40 de ani, le-a povestit la radio și a mai păstrat pentru el amintiri cu echipa fantastică a Petrolului, în care gemenii Munteanu se întreceau în șuturi pe care astăzi le-ar analiza NASA dacă execuțiile ar exista întocmai ca în legendă.
S-a născut și a locuit toată viața în Ploiești. „Suntem cu toții petroliști aici! Tata a fost funcționar la Primărie, el a avut inițiativa să se construiască o nouă peluză aici, la Ploiești, și atunci s-a închis stadionul, că înainte era o potcoavă, ca în Giulești.
Tata a gestionat banii pentru ridicarea peluzei, pentru că el avusese ideea. Apoi a fost acuzat de deturnare de fonduri și l-au mutat de la Primărie la Cooperativa Tehnolemn, pe post de contabil”, spunea Voicilă într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
Dan Voicilă a fost vocea fabuloasă a „Fotbal minut cu minut”. „Totul avea un farmec, mai ales faptul că meciurile începeau la aceeași oră. De fapt, ora unică de start a făcut posibilă existența acestei emisiuni. Acum, că mă întrebați, cred că am rămas cu întâlnirile pe care le-am avut, cu faptul că am avut ocazia să cunosc conducători de cluburi diferiți”, explica Voicilă.
Anunțul potrivit căruia Dan Voicilă a murit pe 1 septembrie a fost făcut de jurnaliștii de la Radio România Actualități.
„Un om deosebit, un adevărat profesionist al radioului. O voce caldă și totodată impunătoare, un om care își găsea întotdeauna timp să stea de vorbă cu tine. Cu tolba plină de povești cu tâlc, cu sfaturi utile și de multe ori cu câte o glumă care îți mergea la suflet. Acesta a fost Dan Voicilă”, a fost mesajul RRA.
Remember | Interviu acordat de Dan Voicilă, pentru Gazeta Sporturilor, în 2015
Dan Voicilă povestește despre anii în care fotbaliștii erau mai buni, dar influențele treceau dincolo de bani și de oameni. Victoria, Moreni, Scornicești se hrăneau cu firimiturile pe care le lăsau ”granzii” protejați de comuniști
- Profilurile conducătorilor de cluburi trebuie completate și cu epoca aranjamentelor, a Cooperativei, nu?
- Cooperativa a existat, asta-i evident. Unii dintre membrii ei au și recunoscut. Am și asistat la meciuri aranjate, poate uneori nici nu mi-am dat seama că era blat. Știți de ce? Fiindcă erau fotbaliști, nu se făceau de râs nici în jocuri aranjate. Sigur, mai erau și excepții. Când a apărut Victoria București au apărut problemele cele mai mari. Chiar am participat la o partidă cu scandal.
- Scandal pentru că fusese aranjată?
- Da. Victoria jucase la Galați. Eu am comentat la Radio, iar de la ziar, de la Sportul, era trimis Stelică Trandafirescu. Meciul s-a jucat pe "Dunărea", însă noi am plecat după final la stadionul Oțelul, să transmitem prin telefon. Stelică a început să dicteze cronica la telefon, se mai întrerupea legătura, și când să dea formațiile, s-a auzit un zgomot puternic, o bubuitură. În birou a intrat un domn, zice "Băgați-vă repede sub un birou!". Nu știam ce se petrecea! Ne-am ascuns speriați sub birouri. La un moment dat a intrat și o femeie de serviciu, care s-a pitit în cuier, sub niște haine. Veniseră suporterii gălățeni să distrugă tot, nervoși că echipa lor vânduse meciul!
- Și cum s-a terminat?
- Au dărmat tot ce au găsit în cale, aveau drugi și bare metalice cu care spărgeau geamuri, dărâmau uși. Auzeam de sub birou cum gălăgia creștea minut cu minut, pe măsură ce fanii treceau dintr-un birou în altul. Dintr-o dată, nu s-a mai auzit nimic. În camera vecină era depozitat echipamentul. Oamenii au ajuns acolo și au început să-și împartă tot ce le-a căzut pe mâini, au lăsat nervii, au luat tricouri, treninguri, mingi, ghete și au dispărut. Am ieșit și noi, fericiți că am scăpat. Între timp venise și Miliția. Cel care ne anunțase să ne ascundem a murit în noaptea aia, poate și de spaimă. Era antrenor de juniori.
"Pentru Dinamo interveneau mulți"
- Victoria, Flacăra Moreni, Scornicești cum erau primite în țară?
- Lumea le striga "Vânzătorilor! Hoților!". De același tratament aveau parte și arbitrii delegați la jocurile lor. Echipele astea aveau "faima" justificată, pentru că beneficiau de multe ajutoare. Flacăra a câștigat la un scor-record când a avut nevoie de golaveraj. Ce se comanda se executa! Pentru Moreni intervenea Postelnicu.
- Apropo de Postelnicu, cine avea influență mai mare, Steaua sau Dinamo?
- La Dinamo nu era doar Postelnicu, erau mai mulți cu influență mare. Steaua nu ar fi avut nici o șansă în fața lui Dinamo fără Valentin! E adevărat că în momentul în care apărea Valentin lângă Steaua era clar, ce putere mai mare putea să existe în România acelor vremuri?
- În afara poveștii de la Galați, s-a mai întâmplat să nu vă simțiți în siguranță pe un stadion?
- Eu n-am mai avut evenimente neplăcute. Pe bietul Ilie Dobre au vrut unii să-l bată la Petroșani, pe timpul lui Miron Cozma. Voiau să intre peste el în cabină, chipurile să-l omenească, să-i dea o bere. Le făcea semne că nu vrea, a scăpat de ei până la urmă.
- Care e prima echipă a Petrolului pe care v-o amintiți?
- Cea făcută de Traian Ionescu. A jucat finala Cupei și a pierdut-o cu U Cluj. În campionat bătea pe bandă rulantă, dar a pierdut tocmai finala. Echipa era făcută din oameni strânși de prin județ. Traian Ionescu avea oameni care-i recomandau jucători din Câmpina, Plopeni, Moreni, Târgoviște, Mizil. Nea Traian era cu biciul! Îi mai și bătea pe jucători! Realitatea e că altfel nu se putea pe vremea aia. Steaua l-a dat pe Hălmăgeanu fiindcă nu mai avea nevoie de el și Petrolul l-a făcut fundaș de "națională". Juca Bujor ca italienii, atât de curat! Și mai era un mijlocaș pitic, ca Pirlo, nu știai niciodată ce-i poate pielea. Avasilichioaie îl chema. Și mai erau frații Munteanu. De poveste!
- Care poveste?
- Ei erau gemeni, imposibil de identificat. Au câștigat cu Petrolul trei titluri și o Cupă. Am văzut pe viu un amical cu Gremio Porto Alegre. S-a jucat la București și a câștigat Petrolul cu 4-3. Dumitru și Anton Munteanu au jucat ca brazilienii! Cred că nici unul dintre ei n-avea mult peste 40 de kilograme, dar șutau incredibil, năprasnic! Anton era mai talentat, a marcat mai multe goluri.
- Ce făceau atât de deosebit de v-au rămas în minte?
- La un meci cu Progresul Oradea, câștigat de ai noștri cu 7-3, Anton a tras atât de tare că mingea a sărit din transversală până la centrul terenului. Portarul de la Oradea credea c-a fost afară, voia să repună din 6 metri, nici n-a realizat că balonul era la jumătatea terenului! Din piciorușele lor plecau torpile adevărate!
"Fotbalul nu se uită niciodată"
- Vă place vreo echipă din străinătate?
- Real Madrid, fără discuții! I-am văzut pe Alfredo di Stefano și pe Francisco Gento la o partidă cu Dinamo pe "23 August". Au câștigat spaniolii cu 3-1, însă un gol a fost cu adevărat de poveste. Ataca Dinamo, era în careul spaniol. A recuperat Real, mingea a ajuns la Di Stefano, care a dat o diagonală de 40 de metri. Gento sprintase deja, a ajuns la minge și a centrat. În careul lui Dinamo a apărut Di Stefano, care a tras din voleu direct în vinclu! El cu Gento au alergat tot terenul pentru golul ăla! Așa ceva n-am mai văzut niciodată.
- Cum de ați păstrat în memorie aceste faze?
- Păi, dacă fac teste de memorie! Serios, chestiunile legate de fotbal nu le uit niciodată. Uite, țin minte un meci al Chimiei Râmnicu Vîlcea cu ASA Târgu-Mureș. Spectatorii vâlceni îl înjurau pe Boloni: "Băi bozgore!". Boloni s-a urcat pe gard și a început să țipe la ei: "Ce aveți? Eu sunt român, de ce mă înjurați?".
"Am intrat pe pile"
- Cum ați ajuns să comentați la radio?
- Din întâmplare. Am ajuns prin '67 și am pus căștile în cui în urmă cu 14 ani. Povestea angajării mele e amuzantă, am intrat cam pe pile.
- Cum adică?
- Scriitorul Ioan Grigorescu era vicepreședintele Comitetului de Radio și Televiziune. Era tot ploieștean, vecin cu bunicii mei. Am trimis o scrisoare la Radio în care i-am scris lui Grigorescu că aș vrea să comentez. Am pomenit și că suntem vecini, dar și că am ascultat meciul Cipru-România 1-5 în care comentatorul nu reușise să anunțe nici un marcator! Am înțeles pe urmă că se ridicau spectatorii din fața lui și d-aia nu vedea cine înscria golurile.
- Și cum a reacționat Grigorescu?
- M-a chemat la birou. "Ce vrei de la mine?". "Să dau o probă, vreau să fiu crainic". A transmis să fiu luat la următorul joc de la Ploiești și să dau un test. Pentru asta a venit la stadion un tehnician cu un magnetofon cât o mobilă! Comentatorul delegat era Radu Urziceanu, el mi-a zis ce aveam de făcut, o cronică, un film al întâlnirii și niște relatări de faze în direct. Asta a fost prima mea transmisie.
- Câte meciuri ați comentat?
- N-am ținut niciodată cont. Știu că alții le contabilizau. Doctorul Dan Ștefănescu ajunsese la o mie. Iar Ilie Dobre la o mie și el, o mie de cărți! Ha, ha, ha!
Printre altele, Dan Voicilă a transmis în direct de la Jocurile Olimpice de la Barcelona și Sydney, de la Campionatul Mondiale de fotbal din SUA (1994) și de la Campionatul European din Anglia (1996). Mai mult decât atât, el este cel care a comentat pentru Radio România Actualități celebra finală a Cupei Campionilor Europeni din 1986, Steaua - FC Barcelona.
Dumnezeu să-l odihnească!
{{text}}