Alexandru Bologa, dublu medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice, bifează la Paris a treia sa ediție: „Judoul m-a ajutat să-mi scriu propria poveste”

Alexandru Bologa (28 de ani) intră în concurs vineri la Jocurile Paralimpice de la Paris la judo pentru nevăzători, clasa J1, în cadrul categoriei 73 kg. Românul este este la a treia participare la această competiție, urcând în trecut de două ori pe ultima treaptă a podiumului. El este liderul mondial al categoriei sale și visează la aurul paralimpic pentru că ”mi-aș împlini cel mai mare vis din sport”.

Alexandru Bologa iubește judoul și acesta îl iubește pe el. Nevăzător de la vârsta de șase ani, visează de când s-a apucat de acest sport să urce pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Paralimpice. „Oamenii care nu văd nu prea fac sport. Eu vreau să le dau speranţă, să fiu un exemplu. Visul meu e să devin campion paralimpic! O să reuşesc asta! Nimic nu este imposibil, nimic!", spunea Alex Bologa pe când avea 18 ani și puțină experiență pe tatami.

Își derulează povestea de câte ori e întrebat, fără să simtă că viața îi este pusă sub lupă. „Nu m-am născut orb. Mi-am pierdut văzul pe când aveam șase ani. Mama a luat un microb în timpul sarcinii, iar asta mi-a afectat vederea”, a spus Alex.

La nici 3 ani, părinţii, dar şi educatoarea de la grădiniţă au observat însă că începuse să aibă probleme cu vederea. „În scurt timp n-am mai văzut cu ochiul drept. Am fost pe la medici, dar m-au tot pasat de la unul la altul, cum e pe la noi”, a povestit Bologa în 2014 pentru Gazeta Sporturilor.

Lucrurile s-au înrăutăţit şi, după trei ani, părinţii au reuşit să strîngă 15.000 de euro pentru o operaţie care a avut loc în Belgia. Era însă prea tîrziu. La numai 6 ani, peste ochii şi viaţa copilului s-a lăsat întunericul. „Eram prea mic, nu-mi mai amintesc ce am simţit atunci, dar trebuia să merg mai departe, nu?!".

A lăsat înotul pentru judo

Școala primară și liceul le-a făcut la Cluj, la 120 kilometri de casa natală, aflată în județul Sălaj, aproape de Zalău. Pentru el sportul a început cu înotul. Şi-a dat însă seama că „nu prea mă atrăgea, nu aveam nici rezultate. În 2012 doamna antrenoare de judo, Gianina Andreica, a venit la şcoală să facă o selecţie şi am început să fac şi judo. Dacă la înot nu-mi prea plăcea să mă antrenez, pentru judo am făcut o mare pasiune". În acei ani, boala lui Alex s-a agravat, suferind diverse complicații, însă a continuat cu judoul, devenind primul sportiv din România care a participat la competiții internaționale de judo pentru nevăzători.

Se deplaseză cu ajutorul unui baston pentru nevăzători și spune că la un moment avea un cuvânt care-l deranja atunci când mergea pe stradă. „Tot auzeam: «Săracul!». Nu înțelegeam de ce, mă întrebam «Oare sunt sărac?»! Auzeam lumea pe stradă. Sau veneau să mă trateze ca pe un copil mic”.

Experiența de la Rio de Janeiro

S-a antrenat o perioadă alături de fetele lotului feminin al României și a furat tehnică de la Corina Căprioriu sau Andreea Chițu. În 2016, s-a apropiat prima oară de visul său suprem. A participat la Jocurile Paralimpice de la Rio, unde a reușit să cucerească bronzul la clasa B1, categoria 60 kg. „Când am câștigat medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, a fost acel moment când mi-am spus: pot!”.

Și tot de acolo are o amintire pe viață. A fost pentru prima oară pe malul unui ocean. „Am și intrat un pic în el, mi-am luat o trântă. Nu mi-am luat proiectare pe saltea, mi-am luat în ocean! M-a luat un val și m-a dat de nisip”, a povestit el într-un interviu pentru GSP în 2016.

„Încerc să trăiesc normal și să iau părțile bune ale dizabilității”

Judoul a continuat să facă parte din viața lui Alex, care a reușit să-și continue studiile. „Am mers la facultate. Eram singurul orb din clasă și nu mă simțeam inferior. Toată lumea m-a tratat cu respect și am făcut tot ce ar face un student normal. Am studiat și am absolvit cu rezultate bune, făcând judo în același timp. Una peste alta, încerc să trăiesc normal și să iau părțile bune ale dizabilității”.

La Tokyo, și-a apărat medalia de bronz, tot la categoria 60 kg. După acea ediție, federația internațională a decis să împartă sportivii în două clase J1 (complet nevăzători) și J2 (cu deficiențe de vedere), nu în trei cum era înainte, luptând unii cu alții. „De-a lungul carierei mele, am fost pe tatami împotriva sportivilor care, mai mult sau mai puțin, pot vedea. Cred că împărțirea între sportivii total orbi și sportivii cu vedere parțială este o idee bună. Este mai corect”, a spus Alex Bologa pentru eju.net.

Paris și un obiectiv pe care-l poartă cu el

Românul se prezintă la Paris din postura de campion mondial și european en titre la J1, 73 kg și fiind liderul mondial al categoriei sale. „Acesta este un sentiment incredibil. Sunt numărul unu mondial din 2019, toată munca mea grea și sacrificiile au dat roade. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru tot ceea ce am avut ocazia să experimentez și pentru oamenii pe care i-am întâlnit. A fi numărul unu în lume este o mândrie, dar și o responsabilitate”, a subliniat el.

În a treia sa încercare de „mi-aș împlini cel mai mare vis din sport” îi va fi alături antrenorul Tamas Gergely. „Alex este un exemplu pentru noi, făcând toată această muncă din sport cu devotament și ambiție. Îmi place să lucrez cu el, el este o parte importantă a vieții mele, nu numai în dojo. El este un fel de relație de viață pentru noi”, a spus Tamas Gergely.

Acest sport mi-a oferit ocazia să-l cunosc pe Tomi, antrenorul meu, care este foarte important în viața mea. Am trecut prin atâtea lupte împreună și sunt recunoscător pentru tot. Fără el, viața mea nu ar fi la fel - Alexandru Bologa

Încheierea îi aparține tot lui Alexandru Bologa: „Judoul mi-a dat o direcție în viață. M-a ajutat să devin independent și să-mi scriu propria poveste”. Una de bronz până acum pe tatami și una de aur în viața de zi cu zi.

6 medaliiare România la Jocurile Paralimpice în istorie, patru fiind cucerite de Eduar Novak și două de Alexandru Bologa