Campionate

Micah Richards, scandalizat de o fază din Premier League: „Fotbalul e oficial terminat!” » Lineker îi dă dreptate: „Sunt de partea ta, n-are sens!”

+6 Foto
Micah Richards (36 de ani) și Gary Lineker (63 de ani) consideră absurdă eliminarea dictată împotriva lui Declan Rice.

Articol de Adrian Jitea  —  marţi, 03 septembrie 2024

Micah Richards (36 de ani) și Gary Lineker (63 de ani) consideră absurdă eliminarea dictată împotriva lui Declan Rice. „Tunarul” a fost eliminat în minutul 49 al remizei Arsenal - Brighton, scor 1-1, după ce a lovit mingea într-un moment în care jocul era oprit.

Arsenal a început repriza secundă a disputei cu Brighton în avantaj. Havertz marcase în minutul 38, din pasa lui Saka. Meciul a căpătat alte coordonate imediat după reluare. O acțiune care nu anunța nimic, la marginea careului „pescărușilor”, a adus eliminarea lui Declan Rice.

Mijlocașul lui Arsenal a dat cu piciorul într-o minge pe care Veltman încerca să o lovească, din lovitură liberă. Lovit în picior, Rice a fost sancționat și cu al doilea cartonaș galben. Arsenal n-a rezistat în inferioritate, iar Joao Pedro a stabilit rezultatul final.

Faza a născut dezbateri aprinse în Anglia. Cel mai vehement a fost Micah Richards, unul dintre analiștii în vogă.

Micah Richards: „Fotbalul e oficial terminat!”

„Fotbalul e oficial terminat! Nu poți acorda un al doilea cartonaș galben pentru asta. Sunt total neutru când o spun.

Să ne uităm la Veltman. Am jucat în poziția lui. El va încerca să spună că a vrut să execute rapid lovitura liberă. Dacă vrei asta, nu arunci mingea câțiva metri. Pui mâna pe balon, scurt, apoi șutezi. Oricum, nu are sens. Trebuie să aștepți ca ai tăi coechipieri să își ocupe pozițiile.

Luați unghiul opus al transmisiunii. Niciun coleg nu se afla în zona unde el încerca să trimită. Rice vede mingea și are o reacție naturală. Da, argumentul celeilalte părți este că nu trebuia să lovească mingea.

Cum să îl elimini? Niciodată în istoria fotbalului n-ar trebui să fie un al doilea cartonaș galben. Dacă ăla e un cartonaș galben, atunci fotbalul e oficial terminat! Dacă ai o doză de bun simț, n-ar trebui să iei o astfel de decizie”, a răbufnit Richards.

„Sunt de partea ta, Micah. Nu are niciun sens!”, a fost reacția lui Gary Lineker.

Declan Rice va rata un meci crucial pentru Arsenal. Pe 15 septembrie, după pauza provocată de meciurile echipelor naționale, „tunarii” au marele derby cu Tottenham.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.