International   •   Campionate   •   ANGLIA

Zilele lui Ten Hag sunt numărate » Cine e favorit să îl înlocuiască pe banca lui Manchester United

Erik ten Hag (54 de ani), managerul lui Manchester United, a ajuns în mare pericol să fie demis, după ce „The Red Devils” au pornit sezonul în Premier League cu doar trei puncte în tot atâtea etape, fiind pe locul 14!

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 03 septembrie 2024

Erik ten Hag (54 de ani), managerul lui Manchester United, a ajuns în mare pericol să fie demis, după ce „The Red Devils” au pornit sezonul în Premier League cu doar trei puncte în tot atâtea etape, fiind pe locul 14! Presa engleză scrie că în pole-position pentru a-l înlocui pe batavul numit pe 1 iulie 2022 s-ar găsi Gareth Southgate, vicecampion european cu naționala Albionului, la turneul final din Germania, disputat în 2021 (0-1 cu Italia, în finala de pe Wembley).

Manchester United rămâne o continuă suferință și dezamăgire și după startul acestui sezon în Premier League. Chiar dacă a încheiat cu două victorii stagiunea anterioară și a cucerit Cupa Angliei (2-1 în finala cu rivala City), gruparea de pe Old Trafford „și-a revenit” la forma sa obișnuită, etalată de când a venit manager Erik ten Hag.

Umilința la scor de neprezentare cu Liverpool a pus capac!

Cu un singur succes în primele patru partide, 1-0 cu Fulham pe teren propriu în campionat, neerlandezul de 54 de ani simte iarăși presiunea tot mai mare a contraperformanțelor sale.


Înfrângerea, la loviturile de departajare, din Supercupă, unde „cetățenii” lui Pep Guardiola s-au revanșat, însă mai ales K.O.-urile cu Brighton (1-2) și corecția încasată chiar în fața propriilor fani, 0-3 în derbyul cu marele inamic Liverpool, au aprins mânia și criticile presei din Regatul Unit. Care îl vede marele favorit pentru a deveni întâiul antrenor concediat în Premier League 2024-2025.

Cel mai vehiculat nume ca succesor este al lui Southgate

Bookmakerii englezi l-au indicat pe fostul selecționer al Angliei, Gareth Southgate, ca mare favorit pentru a deveni următorul antrenor permanent al „Diavolilor roșii”, cu o cotă de 2,00. Mauricio Pochettino, care ar fi acceptat să devină următorul selecționer al SUA, este al doilea.

Plecat după Euro 2024 de la naționala Angliei, pe care a condus-o în 102 partide și aproape opt ani, Gareth Southgate are prima ofertă de a reveni pe banca tehnică / Foto: Imago

Urmează pe listă Ruud van Nistelrooy, antrenor secund la Man. Utd, cu o cotă de 4,00. Fostul asistent al echipei de pe „Old Trafford” și manager al lui Ipswich, Kieran McKenna, ocupă locul al patrulea cu o cotă de 6,00, în timp ce fostul antrenor al lui Chelsea, Thomas Tuchel, are 9,00.

2,5 miliarde de la plecarea lui Ferguson=6 trofee minore!

Au trecut 11 ani de când Sir Alex Ferguson s-a despărțit de echipa cu care a scris istorie pe Old Trafford și niciun manager care i-a urmat nu a putut să-i readucă gloria pierdută lui Manchester United.

În lunga perioadă scursă, „The Red Devils” au cheltuit peste 2,5 miliarde de euro pentru achiziții și nu au câștigat decât 6 trofee de mâna a doua: două Cupe, două Cupe ale Ligii și o Supercupă ale Angliei plus o Europa League, cu Jose Mourinho pe banca tehnică.

Adus în vara lui 2022, după fiasco-urile numite Ole Gunnar Solskjaer și Ralf Rangnick, United a dat iluzorii semne de redresare și de a reveni în Top 4 din Premier League. Noul proprietar Sir Jim Ratcliffe, care a preluat clubul de la frații americani Glazer, nu l-a dat afară pe Erik ten Hag, din contră i-a mai dat neerlandezului o șansă de reabilitare.

Pentru asta nu s-a uitat la bani și i-a pus la dispoziție un buget nelimitat pentru transferuri, care au costat 214 milioane de euro. Așa se face că fostul antrenor al lui Ajax a continuat să-și tragă elevii după el: Matthijs De Ligt și Noussair Mazraoui au completat legiunea „lăncierilor”, care-i cuprindea deja pe Lisandro Martinez. Antony și André Onana.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.