International   •   Campionate   •   ITALIA

„Cunoști vreun jucător român?” » Starul lui AC Milan a rămas blocat, deși a fost coleg 3 ani cu un „tricolor”

Theo Hernandez, în dreapta // foto: captură video Myddas

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 04 septembrie 2024

Theo Hernandez, 26 de ani, a rămas blocat atunci când a fost întrebat dacă cunoaște vreun fotbalist român, asta deși i-a înfruntat recent pe Man și Mihăilă și a fost coleg cu Ciprian Tătărușanu în perioada 2020-2023.

Theo Hernandez este fundașul stânga titular al naționalei Franței. CV-ul lui este impresionant, cu nume precum Atletico Madrid, Real Madrid și AC Milan, formație la care este legitimat din 2019.

Francezul a avut de-a face cu jucători români în ultimii ani, dar nu a fost în stare să numească unul atunci când a fost întrebat în cadrul un clip publicat de vloggerul român Myddas.

„Cunoști vreun jucător român?” » Theo Hernandez a rămas blocat, deși a fost coleg 3 ani cu un „tricolor”


Hernandez a oftat adânc, apoi a plecat urechea la un prieten care-i șoptea numele lui Ianis Hagi. Theo nu a înțeles cum trebuie, a transmis mai departe „Hagik”.

Culmea, el a fost coleg cu Ciprian Tătărușanu 3 sezoane la AC Milan și i-a înfruntat recent pe Dennis Man și Valentin Mihăilă în înfrângerea cu Parma, 1-2. Man a și marcat în acea partidă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.