Liga 1

Rusescu și Prepeliță, dialog în direct: „Ar trebui să te caute aceste echipe” / „Te pup, Ruse”

Raul Rusescu și Andrei Prepeliță, foști colegi la FCSB în două perioade diferite, 2011-2013 și 2014-2015, au purtat un scurt dialog la GSP Live, după ce Prepe a fost îndepărtat de la Gloria Buzău.

Articol de Alexandru Barbu  —  joi, 05 septembrie 2024

Raul Rusescu și Andrei Prepeliță, foști colegi la FCSB în două perioade diferite, 2011-2013 și 2014-2015, au purtat un scurt dialog la GSP Live, a doua zi după ce Prepe a fost îndepărtat de la Gloria Buzău.

Ultima în Liga 1, cu 5 puncte obținute în 8 etape, Gloria Buzău l-a înlocuit pe Andrei Prepeliță, cel care promovase echipa, cu Eugen Neagoe.

VIDEO. Raul Rusescu și Andrei Prepeliță, dialog la GSP Live: „Ar trebui să te caute una dintre Sepsi sau Iași” / „Te pup, Ruse”

Invitat în această dimineață la GSP Live, Raul Rusescu a intervenit în timpul dialogului dintre moderator și Andrei Prepeliță. Cei doi au împărțit același vestiar la FCSB, mai întâi în intervalul 2011-2013, apoi în stagiunea 2014-2015.

  • Moderator: Andrei, te-a căutat cineva de la Iași sau Sepsi în ultimele ore? Ambele echipe sunt acum în căutare de antrenor.
  • Raul Rusescu: „Ar trebui s-o facă”
  • Andrei Prepeliță: „Nu, nu m-au căutat. Îi mulțumesc lui Raul. Te pup, Ruse”
  • Raul Rusescu: „Mult prea devreme ai fost îndepărtat. Ți s-a pus o etichetă la Buzău și n-ar fi trebuit să fii demis, mai ales când campionatul e atât de compact, iar o victorie, două te duc direct în zona play-off-ului”
  • Andrei Prepeliță: „Eu știu cel mai bine asta. La Pitești, am preluat echipa cu 9 puncte după 17 etape. Erai tu la Clinceni și ai dat gol din penalty, am făcut 1-1 la Pitești. Dacă am fi câștigat atunci, aveam prima șansă să mergem în play-off. Și plecasem de pe ultimul loc, nu ne dădea nimeni nicio șansă. Trebuie răbdare, dar în România e mai greu. Deși mă așteptam la mai multă răbdare la Buzău, având în vedere că am promovat echipa”

Abia am reziliat ieri. Acum sunt și eu acasă, n-am avut vacanță. Nu e ușor să stai numai plecat. Viitorul meu depinde și de ce propuneri voi avea.

Asta e, n-avem ce să facem. A fost decizia clubului și, dacă așa au considerat dânșii, n-aveam ce să fac. Obiectivul era salvarea de la retrogradarea. Era un obiectiv de anduranță, se putea realiza

- Andrei Prepeliță, la GSP Live

5 puncteîn 8 etape a acumulat Gloria Buzău în Liga 1, fiind ultima clasată

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.