Liga 1

Rapid și Dinamo au perfectat amicale în acest week-end

Rapid - Dinamo/ foto Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Laura Șoica  —  joi, 05 septembrie 2024

Rapid, Dinamo și Poli Iași au anunțat că vor juca câte un meci amical în perioada pauzei competiționale, contra unor echipe din Liga 2.

Campionatele intră în pauză, pentru ca echipa națională să poată disputa meciurile din Liga Națiunilor. Superliga se reia pe 13 septembrie.

Trei echipe din prima ligă au anunțat că în această pauză vor înfrunta echipe din Liga 2 în partide amicale.

Rapid va juca contra celor de la CS Mioveni

Rapid a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că sâmbătă va juca un meci amical contra celor de la CS Mioveni. Giuleștenii au transmis că suporterii nu vor putea asista la această partidă.

Sâmbătă, de la ora 11:00, Rapid va juca un meci amical împotriva formației CS Mioveni.  Partida se va disputa cu porțile închise, dar vă vom ține la curent cu desfășurarea scorului
Comunicat Rapid

Dinamo o va înfrunta pe CS Afumați

Dinamo a ales să dispute meciul amical cu CS Afumați, echipa căreia i-a și împrumutat doi jucător în această vară, aceștia sunt Valentin Dumitrache și Alexandru Ionică.

Nici suporterii dinamoviști nu vor putea asista la meciul amical.

„Duminica aceasta, la Săftica, începând cu ora 11:00, este programat un meci de pregătire împotriva celor de la CS Afumați (Liga a II-a), ocazia perfectă pentru a reintra în ritm, dar și pentru a-i vedea la treabă pe tinerii împrumutați (Valentin Dumitrache, Alexandru Ionică).

Accesul reprezentanților media și al spectatorilor nu este permis. Scorul LIVE va fi transmis exclusiv în aplicația Dinamo 1948, iar cel final și echipele vor fi prezentate pe toate canalele de comunicare ale clubului”, a transmis Dinamo.

Poli Iași, meci amical cu Ceahlăul Piatra Neamț

Tot prin intermediul rețelelor sociale, Poli Iași a anunțat că va juca o partidă amicală împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.

Sursa foto: Facebook Poli Iași
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.