FCU Craiova a rămas astăzi fără căpitan! Mititelu l-a cedat pe Dragoș Albu (23 de anI) în Superliga, împrumut la Gloria Buzău.
Mijlocașul central Dragoș Albu a fost cedat sub formă de împrumut la Gloria Buzău, „lanterna” din Liga 1.
FCU Craiova s-a despărțit de Dragoș Albu
FCU Craiova a făcut anunțul în această seară, într-un comunicat postat pe contul oficial de Facebook: „Dragoș Albu va evolua în acest sezon sub formă de împrumut la Gloria Buzău. Mult succes, Dragoș!”
Mutarea surprinde, având în vedere că Albu este jucătorul în jurul căruia Mititelu voia să-și construiască echipa care să atace promovarea.
Ajuns la 23 de ani, fotbalistul este cotat cu 450.000 de euro pe Transfermarkt. Până acum a mai jucat la echipele de juniori Utrecht și Școala de Fotbal „Gică Popescu”. Albu a ajuns la FCU Craiova în iulie 2020.
În sezonul precedent, mijlocașul a jucat 38 de meciuri pentru FCU Craiova, în toate acestea a reușit să marcheze două goluri și să ofere trei pase decisive.
Din 2020 și până acum, Albu a jucat 127 de meciuri pentru echipa lui Mititelu. Acesta a reușit să marcheze 9 goluri și să ofere 11 assist-uri.
Plecarea lui Albu vine și într-un moment în care antrenorul Marius Croitoru este tot mai contestat din cauza rezultatelor și a jocului sub așteptări.
Mititelu, despre plecarea lui Albu: „Efectele retrogradării sunt devastatoare. Oricum, o să vedeți ce transferuri fac în următoarele zile”
Contactat telefonic, Mititelu a explicat de ce l-a lăsat să plece pe Albu:
„Dragoș Albu e un jucător de o valoare foarte mare, poate ajunge la un nivel foarte bun, iar pentru Liga 2 consider că avem înlocuitori. Din păcate, efectele unei retrogradări sunt, într-un fel, devastatoare. Echipele care retrogradează trec prin astfel de situații, Liga 2 e altceva și e mai mult pe forță, pe dueluri fizice.
Albu are calități și i-am promis că îl las la Liga 1, eu i-am dat drumul să crească, să intre în formă și la anul, când revenim, să avem jucători de ritmul primei ligi. Mai are trei ani de contract, nu era în ultimul an, așa că nu existau riscuri.
Până luni, marți, mai aducem 3-4 jucători, foarte buni, de Liga 1 toți, nu din străinătate. Îi mai avem pe Achim pe acea poziție, pe Pop, care nu a avut loc cu CSA Steaua, și pe Idriss Bounaas, un tânăr foarte bun, care nu a apucat să joace până acum.
Avem jucători cu care putem suplini, inclusiv fratele lui Dragoș Albu, care are aceleași calități ca ale lui. O să vedeți ce transferuri facem, încă suntem în negocieri, dar la începutul săptămânii viitoare o să îi avem”.
FCU Craiova e în acest moment pe locul 8 în Liga 2, după 5 etape. Formația lui Mititelu are două victorii, două remize și o înfrângere.
În aceasta vară echipa s-a despărțit de 11 jucători, printre ei sunt Bauza, Bahassa și Baeten.
{{text}}