Fotbal   •   Nationala   •   LIGA NAȚIUNILOR

Mihai Stoica explică de ce Daniel Bîrligea nu a ajuns la echipa națională: „Vă spun două aspecte!”

Mihai Stoica

Articol de Laura Șoica   —  vineri, 06 septembrie 2024

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a explicat de ce nu a fost convocat atacantul Daniel Bîrligea (24 de ani) la echipa națională.

Atunci când Mircea Lucescu a făcut lotul pentru meciurile României cu Kosovo și Lituania, a ales să nu mai cheme 7 jucători care au fost la Euro 2024, unul dintre aceștia fiind Daniel Bîrligea.

Mihai Stoica explică neconvocare lui Daniel Bîrligea

Oficialul de la FCSB a declarat că atacantul nu a realizat nimic până acum la echipa națională, dar nici în meciurile din Europa cu CFR Cluj.


„Vă spun două aspecte. Ce a făcut Bîrligea la echipa națională? Nimic. Ce a făcut Bîrligea în Europa cu CFR acum? A dat niște goluri, dar împotriva cui? Maccabi Petah Tikva și Neman Grodno - nimeni și nimeni. Când a fost să joace cu aproximativ nimeni (n.r - cu Pafos), au luat 3-0.

Mai e o chestie. Te uiți și la cifre. Ianis Hagi, 39 de meciuri și 5 goluri. Alibec, 39 de meciuri și 5 goluri. Parcă îți vine să iei d-ăștia care au și marcat la echipa națională decât să-i convoci pe unii care poate se emoționează sau nu se emoționează", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Daniel Bîrligea a jucat două meciuri pentru echipa națională a României.

Daniel Bîrligea: „Eu o să îi dovedesc că pot să fiu acolo”


Ne cunoaşte pe toţi, o să ne mai cunoască, iar eu o să îi dovedesc că pot să fiu acolo. Eu cred că sunt destul de bun ca să ajung acolo, îmi mai trebuie doar experienţă, încă sunt tânăr



-Daniel Bîrligea, pentru Orange Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.