Nationala

Dennis Man, MVP-ul din Kosovo - România: „Trebuie să începem să jucăm și din postura de favoriți”

Dennis Man/ Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Laura Șoica  —  sâmbătă, 07 septembrie 2024

Dennis Man (26 de ani), extrema dreapta de la echipa națională a României, a vorbit la finalul meciului cu Kosovo, câștigat de „tricolori” cu scorul de 3-0.

Meciul dintre Kosovo și România, din Liga Națiunilor, s-a încheiat cu scorul de 3-0. Dennis Man a fost marcatorul primului gol, în minutul 40, iar a doua reușită a fost a lui Răzvan Marin, din penalty, în minutul 51, ultimul gol fiind marcat de Denis Drăguș, în minutul 81.

În Liga Națiunilor, România face parte din grupa 2 în liga C, alături de Cipru, Kosovo și Lituania.

Reacția lui Dennis Man la finalul meciului

„Aveam nevoie de punctele acestea. Sunt fericit că am câștigat cele trei puncte. Noi știam că vom întâlni o echipă agresivă. Suntem fericiți că ne-am impus azi. Am câștigat meciul destul de ușor. 

Îl văzusem singur (n.r. pe Denis Drăguș), am vrut să-i pasez lui, dar apoi am văzut că pot să șutez eu și am înscris. 

(n.r. despre relația cu Mihăilă) Jucând zi de zi la club împreună, este normal să ne simțim. Suntem fericiți, încrezători și ne bucurăm că am putut ajuta echipa. Știe toată lumea ce experiență are nea Mircea, pentru noi este un plus mare și ne bucurăm că este alături de noi.

Era important să începem cu dreptul această campanie. Trebuie să începem să jucăm și din postura de favoriți. Pot să spun că sunt într-o perioadă bună, antrenamentele își spun cuvântul și sunt fericit”, a declarat fotbalistul la finalul meciului.

Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor

Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor

România în Liga Națiunilor 2024

  • Kosovo – România 0-3
  • România – Lituania (9 septembrie 2024, ora 21:45);
  • Cipru – România (12 octombrie 2024, ora 21:45);
  • Lituania – România (15 octombrie 2024, ora 21:45);
  • România – Kosovo (15 noiembrie 2024, ora 21:45);
  • România – Cipru (18 noiembrie 2024, ora 21:45);
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.