Motive să credem

La numai un an și trei luni, ne-am întors la Pristina pentru un nou meci cu Kosovo. A trecut așa puțin, dar s-au schimbat atât de multe. Alte tribune, gazon în loc de noroi, alți selecționeri, mulți jucători noi în primele garnituri, 4 la ei, 6 la noi.

Plutea așa, printre amintiri, acel meci în care am scăpat cu 0-0, după ce ne-au chinuit rău. Iar noi, dominați de teamă, n-am contat. N-am uitat de disperarea cu care degajam, haosul paselor și lansărilor pentru nimeni.

Sincer, nu știam la ce să ne așteptăm. Mircea Lucescu și jucătorii avuseseră puțin timp la dispoziție, să se acomodeze. El cu băieții, băieții cu el.

Dar primele semne bune au apărut destul de repede. O altă echipă a României, mai stăpână pe ea, compactă, ieșind lucid și periculos pe contre. Fără mari ocazii la început, dar, mai important, fără haos, fără disperare. Nu aveam posesia, așa cum ar fi dorit Lucescu, dar eram acolo, în joc, nu doar ghemuiți în apărare. Chiar a rămas ceva din spiritul care ne-a dus la Euro!

Au fost vreo 10 minute în care am suferit, am lăsat spații în benzi, poate din prea mult entuziasm. Drăgușin ne-a dat și el emoții, după un moment de black-out, cu care deja ne-a obișnuit.

Ne-am revenit însă și am terminat prima parte on fire. Cu golul de autor al lui Man, care a slalomat scurt prin apărarea lor, cu combinația aia blitz între el și Mihăilă, când ultimul a trăsnit bara. Am avut senzația că revăd faza golului trei cu Argentina, în '94. Atunci, Ilie a pasat, iar Gică a marcat. Dar e important că atacul Parmei funcționează și la națională.

Am început în forță și partea a doua. VAR ne-a ajutat iar la Pristina, acum cu un penalty, pe care Răzvan Marin l-a transformat la fel de sigur ca și la Euro, cu Slovacia.

Normal, kosovarii s-au aruncat peste noi, "românii" Rrahmani și Krasniqi ne-au dat fiori încă o dată, dar Niță a fost iar acolo unde trebuie, când trebuie. Mihăilă a țintit încă o dată bara, iar Drăguș a pus punct oricăror îndoieli.

Mai mult, la bucuria golurilor am regăsit și imaginea aia a grupului, a familiei din vestiar, nealterată din era Edi. Încrederea e tot acolo, iar asta contează enorm.

După 38 de ani, bunicul bionic Mircea Lucescu și-a făcut o revenire cu stil la națională. Și-a mai dojenit nepoții pentru găurile din defensivă sau pentru momentele de pierdere a balonului și a lucidității, însă la final avea toate motivele să zâmbească.

OK, e doar Kosovo, locul 106 FIFA, dar România a arătat cu totul altfel față de vara lui 2023. Atunci abia ne regrupam, veneam după retrogradarea din Liga Națiunilor. Acum suntem o echipă care a prins coajă, nu doar "optimile" Euro. S-a văzut moștenirea lui Edward Iordănescu plus experiența și tactul lui Mircea Lucescu. Un mix care ne dă speranțe.

N-am uitat nici de Belgia sau de Olanda. Dar poate că data viitoare vom fi ceva mai pregătiți și pentru cei mari. Evident, mai sunt lucruri de îmbunătățit, de consolidat. Până atunci, avem motive să credem.