Brazilia a câștigat sâmbătă dimineață pe teren propriu în fața reprezentativei din Ecuador cu 1-0, grație golului înscris de Rodrygo, iar astfel urcă pe locul al 4-lea în clasamentul preliminariilor sudamericane pentru Campionatul Mondial din 2026.
Brazilienii nu stăteau deloc bine înainte de această partidă. Cu doar 7 puncte obținute după primele 6 etape, Seleção ocupa locul al 6-lea în clasamentul preliminariilor sudamericane pentru Campionatul Mondial din 2026, ultimul care duce direct la turneul final.
De cealaltă parte, ecuadorienii acumulaseră 8 puncte în primele 6 etape, clasându-se pe locul al 5-lea, deasupra naționalei Braziliei.
Rodrygo și Allison, salvatorii Braziliei cu Ecuador
Deschiderea de scor a lui Rodrygo, și în cele din urmă singura reușită a partidei, a venit în minutul 30, după un șut expediat de fotbalistul Realului din afara careului, aproximativ 20 de metri. Pasa decisivă a venit de la Luqas Paqueta.
Cu toate acestea, naționala pregătită de Dorival Junior a tremurat serios în minutele de prelungire ale primei reprize, atunci când mijlocașul ecuadorian al celor de la Chelsea, Moises Caicedo, a rămas 1-la-1 cu Allison.
Portarul lui Liverpool a avut însă o intervenție de zile mari în fața adversarului din Premier League, menținând astfel avantajul Braziliei la pauză.
În repriza secundă, ecuadorienii au încercat să pună din ce în ce mai multă presiune în jumătatea adversă, dar fără prea multe rezultate. Cea mai mare ocazie a actului secund a revenit Braziliei, când în urmă unei devieri cu capul a lui Estevao, Vinicius s-a trezit cu mingea la picior în careul advers, însă șutul acestuia n-a fost cadrat.
În etapa cu numărul 8, selecționata Braziliei va juca în deplasare cu Paraguay, în timp ce Ecuador va întâlni Peru pe teren propriu.
VIDEO. Rezumatul meciului Brazilia - Ecuador (1-0)
Brazilia - Ecuador » Echipele de start:
Brazilia (4-2-3-1): Allison - Danilo, Marquinhos, Gabriel, Guilherme Arana - Andre, Guimaraes - Luiz Henrique, Paqueta, Vinicius Junior - Rodrygo
Rezerve: Bento - Beraldo, Ederson, Endrick, Estevao, Gerson, Joao Gomes, Joao Pedro, Lucas Moura, Wendell, William Furtado
Selecționer: Dorival Junior
Ecuador (3-5-2): Galindez - Torres, Pacho, Hincapie - Franco, Caicedo, Mendez, Sarmiento, Estupinian - Rodriguez, Valencia
Rezerve: Ramirez, Napa - Arreaga, Corozo, Gruezo, Chavez, Medina, Mena, Mercado, Paez, Porozo, Yeboah
Selecționer: Sebastian Beccacece
{{text}}