Să nu facem nuntă din victoria de la Pristina, cu toate că ea putea fi și mai confortabilă. Să ne aducem aminte de cele două șuturi în bară expediate de Mihăilă, coleg de club și de formă cu Man, cel mai bun om al nostru în Kosovo, MVP-ul partidei.
Și nici să nu atribuim succesul de vineri seara exclusiv lui Mircea Lucescu, noul selecționer. Să ținem cont că el însuși l-a menționat, fair play, de bun-simț, pe Edi Iordănescu. Ba nu i-a uitat nici pe Rădoi și pe Contra.
Pe de altă parte, deși România a aliniat la Pristina aceeași echipă ca în întâlnirea pierdută cu Belgia la Euro 2024, disputată la Koln, ea a arătat cu totul altfel! În sensul în care s-a schimbat din dominată în dominatoare, căci a controlat confruntarea cap-coadă. A făcut legea și a dat ora exactă.
Când scriu că a părut mult schimbată în bine, am în vedere câteva elemente de necontestat. Spre deosebire de aparițiile anterioare, inclusiv de cele de la CE, naționala n-a mai jucat la mica ciupeală. La ce-o fi și ce-o ieși. N-a mai pândit greșeala adversarului ca s-o speculeze. Dimpotrivă, a construit, a inițiat acțiuni. Pe centru și în special pe benzi, acolo unde fâșneții Man și Mihăilă s-au dovedit irezistibili.
România a ocupat terenul mai realist ca oricând. Nelăsând spații libere, acoperindu-le inteligent, a evoluat compact, grupat, adunându-se repede și în bloc în spatele balonului în puținele momente, din repriza 1, în care kosovarii au avut mingea. Și nu numai atât. Îndrăzneață și combinativă, a creat faze frumoase, spectacol. A plăcut tocmai pentru că a fost în majoritatea timpului stăpână pe ea și pe situație.
Nu i s-au datorat aceste plusuri numai lui Lucescu, dar contribuția lui nu poate fi negată. Ea fiind consecința unei experiențe fără egal, dar și a inteligenței și, nu ridicați din umeri!, a tinereții. A modului tineresc de a gândi și de a participa. De a se implica în fiecare moment și în toate deciziile. Cine și-a imaginat, probabil foarte mulți, că veteranul a preluat naționala ca să stea în tribună și să ofere ici și colo un sfat, o indicație s-a înșelat amarnic.
Când am propus, primul?, varianta cu Mircea Lucescu selecționer la 79 de ani, am plecat tocmai de la ce știam mai bine decât alții. Că Lucescu nu poate sta pe margine. Că, mai tânăr decât scrie în buletin, nu se va da la o parte de la treabă. Și nu s-a dat, transmițându-le "tricolorilor" încredere în forțele proprii, echilibru și curaj. Nu degeaba declara Drăguș după Pristina că "Nu ne e teamă de nimeni, ne putem bate cu oricine!".
Să nu se înțeleagă din aceste cuvinte că, intrată pe mâna lui Lucescu sr., România va deveni imbatabilă. Că va înșira victimele una după alta. Nu, nici vorbă, vor fi adversari, provenind din primul eșalon al fotbalului mondial, în fața cărora naționala va pleca steagul. Cât de bună va ajunge, nu va fi niciodată cea mai bună, regret s-o spun, să fiți însă convinși de asta!
Atât doar că, aflată sub comanda lui Mircea Lucescu, această echipă nu ne va mai face să tremurăm ca altădată în dueluri de genul celui de vineri. Măcar Kosovo, Lituania ori Cipru, realizați la ce mă refer, ne vor ști de jupâni și ne vor recunoaște ca atare. Dacă va reuși acest lucru, ca țintă minimală, Lucescu își va fi îndeplinit misiunea.
{{text}}