Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a lansat oficial cartea „În slujba ţării”. Aceasta are aproape 250 de pagini și poate fi descărcată gratuit de pe site-ul politicianului. Ciucă are și câteva amintiri legate de fotbal.
„La Craiova am locuit printre străini, pe drumul spre școală, de mână cu tata, treceam tot printre străini, doar când mergeam din când în când la meci, într-una dintre perioadele de triumf ale Universității, să-i vedem pe Ștefănescu, Balaci, Ungureanu sau Cămătaru, parcă ne simțeam cu toții împreună, dar nu pentru că ne știam, ci pentru că susțineam cu toții aceeași echipă”, a scris liderul PNL.
Nicolae Ciucă: „Țopăiam și noi pe străzi, chiar și soră-mea pe lângă mine”
„Întâmplarea face că ne-am mutat la Craiova chiar în perioada în care Universitatea câștiga pentru prima oară Cupa României, după o finală de 2–1 cu Steaua. Vă imaginați ce a fost în Bănie în seara aceea”.
„Țopăiam și noi pe străzi, chiar și soră-mea pe lângă mine, deși precis ea ar fi preferat o înghețată sau o vată pe băț în locul chiuiturilor. Ca să vă faceți o imagine despre ce însemna înfocarea suporterilor craioveni, la meciul cu Dinamo, unde a doua zi ai noștri i-au bătut măr pe bucureșteni, sute de fani ai Universității au dormit pe stadion, ca să fie siguri că prind loc în tribune”, a continuat politicianul.
„Cel mai tare meci pe care l-am văzut”
Ciucă dă și alte detalii despre meciurile la care ar fi participat din tribune: „Mergeam la meci, uneori, și când eram deja elev la Liceul Militar. Cel mai tare meci pe care l-am văzut, în care Universitatea a trecut pe lângă o calificare istorică, a fost meciul cu Benfica Lisabona, din primăvara lui 1983.
Imaginați-vă, cu un sfert de oră înainte de final, un stadion întreg ridicându-se în picioare la șutul din voleu al lui Crișan și rămânând încremenit, cu inima-n gât, după ce mingea a lovit bara”.
După meci s-a zvonit că poarta era cu trei centimetri mai mică, cine știe, se poate să fi fost adevărat. Așa că nu e de mirare că am rămas până azi suporter al Universității – încă îi mai spunem, uneori, Știința, cu primul ei nume – atât în anii optzeci, când echipa și-a atins culmea strălucirii, dar și mai târziu, când a trecut prin momente dificile, gata să fie desființată
Nicolae Ciucă, politician
„Gândiți-vă, am trăit șapte ani fără să am o cameră a mea”
Nicolae Ciucă spune că „la Școala Militară eram șaisprezece într-un dormitor. Nu aveam un spațiu intim, uneori, seara, culcat pe spate, cu ochii deschiși, nu vedeam nici măcar plafonul, căci paturile erau suprapuse”.
„Gândiți-vă, am trăit șapte ani, patru de liceu și trei de școală militară, fără să am o cameră a mea, sertarul cu tricourile de hipiot întârziat, casetofonul la care să ascult muzica preferată, ușa pe care s-o încui ca să pot rămâne singur și să nu fiu tulburat în reveriile mele adolescentine”.
Și-ar fi dorit să aibă în propria cameră postere cu fotbaliști legendari ai vremii:
„Faptul că nu am avut o cameră a mea a făcut ca sufletul meu să țină locul ambientului pe care nu-l puteam avea. Rafturile de cărți, afișele cu formații rock sau cu fotbaliști, masa de lucru și caietele de însemnări, toate astea și-au găsit loc în mine”.
{{text}}