Sekou Sidibe, 23 ani, extrema celor de la FCU Craiova, ar putea ajunge la Gloria Buzău, asta după ce transferul său la FCSB a picat.
În cursul zilei de joi, acesta a venit la București pentru a negocia cu Gigi Becali, însă părțile nu au ajuns la un acord, iar internaționalul belgian de tineret a fost surprins în Gara de Nord, așteptând trenul spre Craiova.
Sekou Sidibe poate semna cu Gloria Buzău
Din informațiile obținute de GSP, Sidibe ar fi aproape de a ajunge sub comanda lui Eugen Neagoe, cel care i-a luat locul lui Andrei Prepeliță pe banca tehnică a trupei din Crâng. Totul va depinde de decizia lui Neagoe, ultimul cuvânt privind transferul acestuia aparținându-i tehnicianului, care caută variante pentru formația de start, în condițiile în care buzoienii sunt „lanterna roșie” a Superligii în acest moment.
Au existat deja runde de negocieri între cele două cluburi, iar semnalele sunt pozitive din ambele părți, iar Sidibe ar putea fi împrumutat la Buzău. Pe lângă Sidibe, buzoienii urmăresc și alte piste de jucători în aceste zile.
Ar fi al doilea transfer pe axa Craiova - Buzău, după ce roș-albaștrii l-au adus și pe Dragoș Albu din Bănie. Despre posibilul transfer al lui Sidibe la Buzău a scris și sportpesurse.
Adrian Mititelu anunța posibilitatea ca Sidibe să rămână în Liga 1 la GSP Live
„A picat transferul lui Sidibe la FCSB. Mai sunt unele discuții însă, există posibilitatea să plece împrumut la un alt club din Liga 1. Într-o zi sau două se va decide, până luni. Dacă nu, rămâne la noi.
Salariul lui nu este o problemă. Dar el este un jucător de un anumit nivel și avem deja un fotbalist în partea dreaptă, pe aceeași poziție cu el, Moses Abbey, care are 21 de ani, cu contract pe încă 4-5 ani. E un jucător în care ne punem speranțe pe termen scurt-mediu, poate chiar lung”, a declarat Adrian Mititelu, în urmă cu două zile, la GSP Live.
{{text}}