Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Cu ce salariu uriaș l-a convins Rapid pe Clinton N'Jie să vină la București! GSP are detaliile

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 09 septembrie 2024

Clinton N'Jie, 31 de ani, așteaptă astăzi rezultatele vizitei medicale și vești în privința permisului de muncă pentru România. Dan Șucu l-a convins să sosească la București pentru 250.000 de euro la semnătură, plus alți 250.000 de euro pe stagiune

Clinton N'Jie a ajuns ieri la București, astăzi va efectua vizita medicală și așteaptă deznodământul în privința obținerii permisului de muncă pentru a fi înregistrat contractul.

Extrema dreaptă din Camerun a fost prezentată ca o mare lovitură dată de giuleșteni pe final de mercato, fiindcă vorbim despre un fotbalist cu meciuri la Marseille și Tottenham, cu prezențe în Ligue 1 și în Premier League.

Un jucător care a ajuns, la un moment dat, să aibă un salariu de aproape 2,5 milioane de euro pe sezon!


N-a dorit să se întoarcă în Turcia, unde a fost dus de nas în privința contractului

Așa cum GSP.ro a informat de ieri, imediat de cum Clinton N'Jie a aterizat în România, giuleștenii se vor ocupa de azi de obținerea permisului de muncă al fotbalistului.

Viorel Moldovan a spus într-o intervenție la Prima Sport că sunt oarecare probleme și că ar dura foarte mult până la obținerea acestui permis necesar pe teritoriul țării. Fostul internațional vorbea de două luni, cu toate că alți oameni implicați în rezolvarea transferului afirmă că situația ar putea fi rezolvată în cel mult o lună, dacă nu chiar în 2-3 săptămâni.

„Altfel, de ce ar fi venit N'Jie la București? Se vor face diligențele necesare pentru obținerea permisului. La un moment dat, el a avut și ofertă din Turcia, nu doar din țările arabe. Doar că a pierdut mulți bani în Turcia, a fost înșelat acolo, astfel că nu a dorit să meargă în acel campionat. Cu toate că i se ofereau niște cifre amețitoare", au declarat apropiații jucătorului.


Noul antrenor al rapidiștilor, Marius Șumudică, a jucat un rol important în a-l convinge pe fotbalist să accepte propunerea giuleștenilor.

44de meciuri pentru naționala din Camerun a adunat Clinton N\'Jie

500.000 de euro pentru Clinton N'Jie în primul an

De-a lungul carierei, N'Jie a mai jucat pentru Lyon, Marseille, Tottenham, Dinamo Moscova și Sivasspor. Cotat la 950.000 de euro pe Transfermarkt în acest moment, el era evaluat la 15 milioane în 2018.

+31 Foto
Clinton N'Jie, noul jucător de la Rapid, a ajuns la București/ foto: Carmen Dumitru (GSP)

Înainte de a ajunge în Capitală, fotbalistul african a fost anunțat de contractul ce i se oferă. Vine din postura de jucător liber, dar totuși urmează să primească un bonus uriaș la semnătură.

Conform informațiilor GSP, Clinton N'Jie va încasa 250.000 de euro la semnarea angajamentului. Plus alți 250.000 de euro în primul sezon. Dintr-un foc, s-a strâns jumătate de milion de euro pe care patronul Dan Șucu îi va plăti unui fotbalist cu un CV impresionant.

Așa cum GSP.ro a transmis încă de ieri, un alt jucător de marcă de pe lista giuleștenilor, Aaron Boupendza, 28 de ani, va fi plătit cu un salariu foarte mare pentru România. Pe lângă cei 350.000 de euro la semnarea actelor, gabonezul ar urma să încaseze 300.000 de euro pe stagiune în tricoul alb-vișiniu.

98de meciuri are camerunezul în Ligue 1 în carieră, a marcat 21 de goluri și a reușit 14 pase decisive. Cele mai multe meciuri le-a jucat în tricoul lui Marseille, 83

8apariții are fotbalistul în Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.