Germania a spulberat Ungaria cu 5-0 la Düsseldorf, în prima etapă a noului sezon de UEFA Nations League.
Germania, nicio emoție împotriva Ungariei
Nemții au deschis scorul în minutul 27, prin Niklas Fullkrug, după o acțiune colectivă de-a dreptul impresionantă. Pasa decisivă a venit de la Jamal Musiala.
Replica Ungariei a venit 4 minute mai târziu, însă șutul din voleu al lui Sallai a trecut cu mult peste poarta lui Ter Stegen.
Ulterior, echipa lui Nagelsmann a pus stăpânire pe joc, creându-și ocazii importante de a înscrie.
Cea mai importantă dintre acestea l-a avut în prim-plan pe Kai Havertz. Jucătorul lui Arsenal a primit o centrare perfectă din partea lui Pascal Groß, însă lovitura sa de cap a lovit transversala. Astfel, nemții au intrat la cabine cu un avantaj minim.
În repriza secundă, prima echipă care a pus probleme a fost Ungaria, în minutul 56, însă Andrich a intervenit decisiv și a reușit să blocheze șutul lui Bolla.
După cornerul rezultat pentru maghiari, nemții au declanșat un contraatac, finalizat cu gol de Jamal Musiala.
În minutul 66, Germania s-a distanțat la 3-0, gratie reușitei la colțul scurt a lui Florian Wirtz.
Însa așa cum ne-au obișnuit de-a lungul timpului, nemții nu s-au oprit aici. În minutul 77, tânărul mijlocaș al celor de la Bayern München, Alexandar Pavlovic, și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după un șut din interiorul careului.
După ce a trimis mingea de două ori în bară pe parcursul partidei, în minutul 80, Kai Havertz a obținut o lovitură de la 11 metri, în urma unui fault comis de Willy Orban. Tot el a reușit să transforme de la punctul cu var, trecându-și în cont al 19-lea gol în tricoul Germaniei.
Astfel, noua generație a Germaniei debutează cu un succes răsunător în fața formației pregătite de Marco Rossi.
În etapa a 2-a, Germania va merge la Amsterdam, pentru partida cu Olanda, în timp ce Ungaria va evolua pe teren propriu împotriva Bosniei.
FINAL » Germania - Ungaria 5-0
- Au marcat: N. Fullkrug (27'), J. Musiala (58'), F. Wirtz (66'), A. Pavlovic (77'), Havertz (P) (81')
- Click AICI pentru statistici
Germania - Ungaria » Echipele de start:
Germania (4-2-3-1): Ter Stegen - Kimmich, Tah, Schlotterbeck, Raum - Groß, Andrich - Musiala, Havertz, Wirtz - Fullkrug
Rezerve: Nubel, Baumann - Anton, Beier, Can, Fuhrich, Henrichs, Koch, Mittelstatdt, Stiller, Undav
Selecționer: Julian Nagelsmann
Ungaria (3-4-2-1): Gulacsi - Balogh, Orban, Dardai - Nego, A. Nagy, Schafer, Kerkez - Sallai, Szoboszlai - Varga
Rezerve: Dibusz, Toth - Adam, Bolla, Botka, Csoboth, Gergenyi, Horvath, Kata, Z. Nagy, Nikitscher, Yaakobishvili
Selecționer: Marco Rossi
Arbitru: Clement Turpin (Franța)
Stadion: Merkur Spiel-Arena (Düsseldorf)
{{text}}