Impresarul Ioan Becali (72 de ani) a spus care este situația lui Olimpiu Moruțan (25 de ani, extremă dreaptă). Acesta a ratat Campionatul European din Germania, din cauza unei accidentări extrem de grave.
În luna aprilie a acestui an, Olimpiu Moruțan suferise o ruptură a tendonului lui Ahile și nu a putut juca cu România la Euro 2024. Accidentarea internaționalului român venise într-un moment cum nu se putea mai rău. Moruțan fusese un om extrem de important în preliminarii, cu 4 pase decisive în 9 partide, și era printre favoriții lui Edward Iordănescu, fostul selecționer al României.
Ioan Becali a spus când va reveni Olimpiu Moruțan la antrenamente
Ioan Becali a spus că Moruțan va începe antrenamentele peste o lună și jumătate, apoi revenirea mijlocașului pe teren va intra în linie dreaptă.
„Doctorul ne asigură că într-o lună și jumătate se poate antrena cu echipă. Să sperăm că Pisa va rămâne pe locul 1 și va promova în Serie A. S-a supărat proprietarul american și a zis că anul ăsta va sta mai aproape de echipă, vrea să promoveze neapărat”, a spus Ioan Becali, potrivit Fanatik.
Chiar dacă nu a mai jucat de aproape de aproape 5 luni, Moruțan s-a transferat în această vară. Fostul fotbalist de la FCSB a fost împrumutat de Ankaragucu la Pisa, club care în acest moment ocupă primul loc în Serie B.
Acesta mai jucase pentru divizionara secundă din Italia între 2022 și 2023 și a avut evoluții apreciate. Bifase în acel sezon 36 de partide, 6 goluri și 8 pase decisive.
Cicâldău va fi jucătorul Craiovei. Dacă nu se rezolvă detaliile între cluburi, va rămâne la Galatasaray și va încasa tot salariul. Noi am schimbat. Noi credem că Universitatea Craiova poate ajunge în cupele europene, iar la Petrolul se pot întâmpla multe. Bune sau rele, am vrut să ne ferim de rele.
- Ioan Becali
{{text}}