Continuă „telenovela” Aaron Boupendza (28 de ani). Prezentat oficial la Zamalek, locul 3 din campionatul Egiptului, vârful gabonez a fost deturnat de Rapid și este așteptat la București să semneze. Egiptenii au luat atitudine după acest caz și au trecut la amenințări.
Aaron Boupendza a fost programat astăzi, la ora 14:00, să obțină viza de România. Fotbalistul așteaptă biletele de avion pentru București, însă egiptenii nu renunță la transferul vârfului cotat de Transfermarkt la 5 milioane de euro.
Egiptenii trec la amenințări în cazul lui Boupendza
Giuleștenii l-au dorit foarte mult, iar Marius Șumudică (53 de ani) îl cunoaște foarte bine. De fapt, tehnicianul Rapidului s-a implicat în această mutare, așa cum a fost și în cazul lui N'Jie.
Chiar și în acest context, egiptenii nu renunță la această mutare și au trecut la amenințări. Presa egipteană a explicat pe larg situația jucătorului care ar trebui să ajungă la Rapid, în cele din urmă.
Egiptenii trec la amenințări în cazul lui Boupendza„O sursă din cadrul clubului Zamalek controversa din cazul lui Boupendza. Sursa a confirmat faptul că informația potrivit căreia jucătorul nu va ajunge la noi este incorectă. Am intrat în posesia permisului său internațional, care a ajuns la Federația Egipteană de Fotbal.
Totul s-a terminat, jucătorul este la noi, i-a sosit permisul internațional, nu a semnat cu niciun alt club. Orice formație care s-a interesat de serviciile lui a constatat faptul că jucătorul este sub contract cu noi.
Jucătorul este așteptat în Egipt, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci se vor lua măsuri împotriva lui, dar avem încredere în faptul că jucătorul își va respecta contractul”, scriu cei de la zamalektoday.com.
Aaron i-a transmis antrenorului român că vrea să-și onoreze cuvântul și să vină sub comanda sa la Rapid, chiar dacă cei de la Zamalek l-au prezentat deja pe canalele oficiale ale grupării. Cei de la Zamalek îi ofereau aproximativ 3,5 milioane de euro pe trei ani.
Boupendza, coleg cu celebrul Pierre-Emerick Aubameyang la naționala Gabonului, a rămas liber de contract în această vară, după ce s-a despărțit de Cincinnati, din MLS.
{{text}}