Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - LITUANIA

Răzvan Marin: „Am vrea și noi să jucăm pe un teren bun. Oriunde în țară”

Răzvan Marin. Foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Eduard Apostol, Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru   —  marţi, 10 septembrie 2024

Răzvan Marin (28 de ani), mijlocașul naționalei și al lui Cagliari, consideră că România este pe un trend ascendent și trebuie să o țină tot așa dacă vrea să meargă la Campionatul Mondial din 2026.

Răzvan Marin a fost cel care a marcat golul de 2-1 în meciul cu Lituania, într-un final de meci în care oaspeții erau tot mai periculoși.

După meci, Răzvan Marin a remarcat faptul că România a reușit să câștige un meci în care a avut mult de suferit, iar în trecut nu reușea să ia toate punctele în astfel de scenarii. Spune că atmosfera la națională este una foarte bună, iar fiecare jucător care vine la lot dă totul pentru România.

VIDEO. Răzvan Marin, despre meciul cu Lituania: „Suntem o echipă și demonstrăm asta”


„A fost o bucurie mare, dar a fost mai mare la European. Într-adevăr, în fața a 30.000 de oameni nu e ușor, dar mă bucur că am reușit să marchez și am ajutat echipa să ia cele 3 puncte, cu toate că a fost un meci chinuit, greu, terenul nu ne-a ajutat deloc, dar până la urmă sunt importante cele 3 puncte.

Cred că am început meciul foarte bine, primele 10-15 minute au fost ale noastre, apoi au început să coltroleze jocul. A venit și acel gol înainte de pauză. Cred că terenul a fost mai mult pe placul lor decât pe al nostru. Noi ne-am dori să jucăm unde este terenul bun și putem să practicăm fotbalul pe care îl dorim. Un fotbal bun, de posesie, mai ales împotriva unor asemenea adversari.

Ne-am dori să jucăm oriunde. Înainte mergeam mai mult prin țară, eram primiți foarte bine peste tot, dar nu ține de noi, de jucători. Poate în meciuri de genul nu câștigam înainte, ba câștigam, ba obțineam un egal. Victoriile aduc victorii și trebuie să continuăm așa dacă vrem să fim în America.


Totul s-a întâmplat în 2-3 minute, am avut un final de joc bun, cu multă energie. Cei care au venit de pe bancă, au adus un plus extraordinar. Suntem cu toții o echipă, demonstrăm asta și în momentul de față la echipa națională nu cred că există supărari, dezamăgiri. Fiecare vrea să dea totul, chiar dacă intră 5 minute. Imediat de la încălzire am spus că trebuie să câștigăm meciul, indiferent de scor”, a spus Răzvan Marin, la finalul meciului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.