David Popovici și Pan Zhanle, până unde?! Analiză monumentală Washington Post: cât mai pot sportivii să doboare recordurile?

Cât se mai pot doborî recordurile? Publicația americană Washington Post și-a propus să analizeze prezentul și viitorul sportului și să răspundă câtorva dintre întrebările legate de limitele trupului omenesc și ale capacității acestuia de a se autodepăși. Aflați de ce David Popovici, Pan Zhanle sau Leon Marchand au mai multe șanse de a stabili noi recorduri mondiale decât Noah Lyles sau oricare alt alergător de elită.

Și jurnaliștii de peste Ocean își încep căutarea cu exemplul lui Noah Lyles, medaliatul cu aur de la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de 100 metri și cu bronz la 200 de metri. Lyles este al treilea cel mai rapid om din lume.

Atletul american crede că, într-o bună zi, el va doborî recordul de 19,19 secunde al jamaicanului Usain Bolt, la 200 de metri.

„De ce nu aș reuși într-o bună zi? a spus Lyles. „Corpul meu nu cunoaște istoria lumii. Doar mintea mea o cunoaște. Dacă poți să-ți alungi gândurile și să-ți lași corpul să alerge, vei probabil surprins de niște lucruri nemaipomenite”.

Analiza progresiei recordurilor mondiale la înot și atletism ilustrează felul în care tehnologia, metodele de pregătire și talentul individual au influențat sportul.

De aceea Lyles mai are, probabil, de așteptat: în timp ce la înot recordurile par să pice mai ușor - mai ales în probele scurte -, performanțele mondiale de la atletism sunt mai dificil de doborât.

„Stabilirea unor noi recorduri este mesajul simbolic al măreției umane și al posibilităților infinite”, a scris filosoful norvegian Sigmund Loland într-o lucrare.

În sporturile măsurate cu ajutorul cronometrului, este clar că întotdeauna va exista o limită. „Este de la sine înțeles că oamenii nu vor putea alerga suta de metri în mai puțin de o secundă, așa că putem seta limita între acel punct și recordul mondial la 100 metri al lui Usain Bolt (9,58 secunde)”, scrie Washington Post.

Care va fi ultimul record mondial care va putea fi stabilit?

Cercetătorii au studiat și venit cu teorii științifice asupra pragurilor pe care oamenii nu le pot depăși, dar și legat de cât e de aproape, totuși, acel moment.

„Habar nu am care este limita corpului omenesc”, spunea fosta înotătoare Janet Evans, de patru ori medaliată cu aurul olimpic. „De-asta suntem atât de fascinați de acest subiect. Cât de repede poate alerga cineva suta de metri? Cât de repede poate înota cineva pe distanța de 50 de metri?

Hai să vedem cât de departe putem ajunge. Înseamnă a ne dori să aflăm de ce facem asta”, a continuat Evans.

Răspunsul la aceste întrebări depinde nu numai de fiziologie, ci și de sociologie și tehnologie. Prin comparație cu ceea ce se întâmpla acum câteva decenii, mult mai mulți sportivi de elită din mai multe puncte ale globului au acum la dispoziție resurse mai solide de a concura la un nivel foarte înalt.

Existența internetului a făcut posibil schimbul de experiență între antrenori și „înregimentarea” celor doritori să facă sport la disciplinele care se potrivesc cel mai mult abilităților lor și tipurilor sale corporale.

Se pune accentul mai ales pe specializare și pe optimizare. Lăsând la o parte multitudinea de medicamente folosite pentru a îmbunătăți performanța, sportivii au depășit anumite limite cu ajutorul echipamentului care a tot avansat și al științei antrenamentelor.

Pentru exemplificare: fostul atlet Jesse Owens alerga pe o pistă de cenușă și folosea o unealtă de grădinărit ca să sape niște gropițe în care să-și fixeze picioarele la începutul unei curse.

Mark Spitz înota fără ochelari de protecție.

„Cred că un singur om are limitele sale. Dar umanitatea, ca întreg, nu are limite”

„Ca specie, ne definește să ne dorim să ne depășim limitele și să ajungem dincolo de ceea ce credem că suntem capabili să îndeplinim”, a explicat Brad Wilkins, profesor de fiziologie la University of Oregon.

„Asta probabil pentru că am supraviețuit ca specie prin faptul că suntem construiți să evoluăm. Acum construim lucruri pe care strămoșii noștri din Neanderthal nu nu le puteau construi.

Cred că un singur om are limitele sale. Dar umanitatea, ca întreg, nu are limite”, a adăugat Wilkins.

Și, în acest sens, sunt multe exemple. În 2008 și 2009, înotătorii rupeau record după record cu ajutorul unor costume speciale, mai târziu interzise.

„Credeam că noi suntem cei care forțează limitele”, spunea legendarul antrenor, Bob Bowman, cel care i-a modelat pe marii Michael Phelps și Leon Marchand.

4:02,50 minuteeste recordul mondial stabilit de francezul Leon Marchand în proba de 400 metri mixt

Dar multe dintr acele recorduri stabilite la natație au fost doborâte de-atunci. În trei sferturi dintre cursele de înot, timpul cu care a fost cucerit aurul la JO de la Tokyo 2021 este mai rapid decât aurul obținut în 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing.

În anii '50, oamenii credeau că omul care va alerga o milă (1,6 kilometri) în mai puțin de patru minute va muri. Roger Bannister a reușit asta și a rămas în viață.

În ziua de azi, alergătorii de top scot frecvent 4 minute pe milă, iar recordul mondial este de 3 minute 43 de secunde și 13 zecimi.

„Ne-a luat 70 de ani să ajungem aici”, a conchis Andrew Jones, profesor britanic de fiziologie. ”Nu-mi pot imagina că pete 70 de ani vom fi cu 17 secunde mai rapizi. Rata de progresie va încetini în mod natural”.

Animalele au limite: câinii și caii stagnează! Dar recordurile oamenilor?

În decembrie 2008, Journal of Experimental Biology publica un articol cu titlul: „Limitele vitezei de alergare la câini, cai și oameni”.

Era scris de Mark Denny, un biolog marin de la Stanford, care-și propusese să testeze o teorie: voia să coreleze numărul recordurilor mondiale cu creșterea populației umane.

„De-a lungul vieții mele, populația lumii s-a triplat”, a spus Denny, care a presupus că doborârea recordurilor era doar o chestiune de probabilitate.

„Ei bine, statisticile nu au demonstrat deloc acest lucru”, a explica Denny. Apoi cercetătorul a ales o altă abordare. A căutat date despre caii de rasă și despre ogarii de curse. Începând din anii '60 și '70, performanțele acestora nu au mai fost îmbunătățite.

Crescătorii de animale își doreau viteze mai mari, dar detaliile care le făceau mai iuți le făceau, în același timp, și mai fragile.

„La un moment dat, cedau”, a spus Denny. Asta se va întâmpla și în cazul oamenilor”.

Denny a comparat datele obținute de la caii și câinii de curse cu recordurile oficiale din atletism. Fără să ia în seama biomecanica sau fiziologia, el a creat un model care a prezis momentul în care performanțele oamenilor vor atinge stagnarea atinsă de animale.

Denny a stabilit care vor fi cele mai rapide evoluții din istorie, la masculin și feminin, pe toate distanțele importante din atletism.

De pildă, Denny susține că la 100 m masculin, unde recordul mondial este acum 9,58 secunde, nimeni nu va putea alerga sub 9.48 seconds.

La 800 m feminin, nicio atletă nu va scoate mai bine de 1:50,83 - recordul lumii fiind acum 1:53,28.

9,48 secundeeste timpul pe care cercetătorii îl prezic a fi cel mai bun timp care se va obține vreodată în proba de 100 metri plat

Lucrarea lui Mark Denny are deja 15 ani vechime și, din toate recordurile menționate acolo, unul singur a fost spulberat - patru femei, nu una, au alergat maratonul mai rapid decât distanța previzionată de omul de știință, 2 ore, 14 minute și 57 de secunde.

Comparația între mamifere - singura care stă în picioare

Subliniind faptul că nu are date din vremurile în care maratoanele feminine nu prea existau, Denny a adăugat: „Chiar dacă pare că am comparat ființe cu două picioare cu ființe cu patru picioare sau fiiințe care cântăresc un sfert de tonă cu ființe de 60 de kilograme, acest concept poate fi aplicat la nivel universal, mai ales când vine vorba despre mamifere. Acest studiu mi-a confirmat faptul că oamenii nu sunt deloc excepționali când vine vorba despre performanța sportivă”

Totuși, latura fiziologică care ajută la determinarea acestei limite este mult mai complexă. La cel mai înalt nivel al performanței, fizica este cea care se opune recordurilor.

„Cu cât înaintezi mai rapid, cu atât este mai mare forța de rezistență a aerului”, a explicat Jones. Dacă-ți poți îmbunătăți viteza cu câteva procente, asta nu înseamnă automat că vei alerga cu câteva procente mai repede”.

Peter Weyand, directorul laboratorului de studii locomotorii de la Texas Christian University, s-a specializat în analiza vitezei în sprint. Deși e un lucru la care nu ne gândim prea mult, mișcarea e un lucru extrem de complex - mai multe sisteme adunate la un loc, care lucrează la unison.

Ca să capete viteză, sprinterii trebuie să lovească cât mai tare în pământ în raport cu greutatea sa. Astfel, ei controlează două dintre aceste variabile: timpul în care talpa lor stă pe sol și forța cu care mușchii lor apasă în pământ.

Singura metodă în care poți micșora acest timp e să aplici o forță superioară. Dacă Weyand știe cât timp stă talpa sprinterului pe sol și fuleul acestuia, poate prezie cu o acuratețe tulburătoare timpul în care va termina cursa.

Încă nu se știe unde s-ar putea opri cel mai rapid om din lume

„Evident, mai rapid decât actualul record mondial, 9,59 secunde, care îi aparține lui Bolt și care a fost stabilit în afara unei curse perfecte. În cea mai bună zi a lui, Bolt ar fi putut alerga mai bine decât 9,58. Cât de bine? Nu știu asta”, a spus Weyand.

Factorii care limitează evoluția sprinterilor sunt aceleași care stau și în calea alergătorilor de cursă lungă.

Efortul de anduranță se bazează pe cantitatea maximă de oxigen ce poate fi consumată de un sportiv în timpul exercițiului, numită VO₂ max. Aceasta poate fi comparată cu capacitatea motorului unei mașini.

Antrenamentele pot mări această capacitate, dar numai până la un anumit punct. Cel mai mare VO₂ max, care măsoară mililitrii de oxigen consumați/minut/kilogram, înregistrat vreodată la un om a fost 97.5.

„E greu să ne închipuim cum sau de ce ar înregistra cineva valori mai mari decât asta în următorii 10 sau 20 de ani, cel puțin în mod natural”, a explicat Jones.

Limitele fiziologice, granițele performanței

Într-o lucrare publicată în 1991, Michael Joyner a studiat mai mulți alergători de elită pe distanțe lungi și a determinat cel mai bun VO₂ max care poate fi atins, combinat cu pragul ideal de acid lactic și cu cea mai bună tehnică a alergării.

Dacă un atlet le atinge pe toate trei în același timp, a spus Joyner, expert în performanțele organismului uman la Mayo Clinic, cel mai bun timp obținut la maraton va fi 1 oră 57 minute și 58 de secunde. Și în prezent, când cea mai bună performanță mondiala la maraton este 2 ore și 35 de secunde, specialistul încă susține că acea va fi limita.

„În prezent, vedem multe recorduri doborâte în primul rând cu ajutorul tehnologiei și în al doilea rând cu ajutorul sociologiei. Nu cred că sportivii sunt fizic superiori celor de acum 20 de ani”, a spus Joyner.

2:00,35 oreeste recordul mondial la maraton, realizat de kenyanul Kelvin Kiptum. Un alt kenyan, asistat de Nike și având 7 „iepuri” a reușit 1:59,40, performanță însă neomologată

Pentru studiul progresiei recordurilor sportive, trebuie să compari doup discipline cronometrate, care au distanțe fixe și care folosesc echipament minimal.

Iar datele reiește spun clar că performanțele de top de la alergare au stagnat în comparație cu cele de la înot.

David Popovici și Pan Zhanle urcă pe podium mai des ca alergătorii

În ultimii zece ani, recordurile mondiale la înot au fost doborâte cu 43 la sută mai frecvent decât în cursele de alergare pe distanțe olimpice.

Înotătorii, la fel ca alergătorii și sportivii de la aruncări, au beneficiat de progresul tehnologiei: echipamente mai bune, despărțitoare de culoare mai bune (care reduc valurile), bazine mai adânci care îți permit să înoți mai rapid.

Dar experții cred că una dintre cheile acestui mister este diferența între mediile în care se desfășoară fiecare dintre discipline, ceea ce înseamnă utilizarea unei tehnici diferite.

Apa nu e mediul natural al oamenilor. Pământul - da

„Înotul e un lucru nenatural pentur oameni, care sunt creaturi care trăiesc pe uscat. În apă, oamenii încă pot evolua”, spune Russell Mark, consilier al Asociației Antrenorilor Americani de Înot.

„În apă, încă învățăm. Căutăm cele mai bune tehnici de deplasare. Alergarea a evoluat de când există oamenii pe pământ. Am avut o grămadă de timp la dispoziție ca să ne perfecționăm alergarea”.

Cu alte cuvinte, pe scurt, înotătorul Leon Marchand, de patru ori medaliat cu aur la Paris, are mai multe șanse să-și îmbunătățească performanțele decât Noah Lyle, câștigătorul cursei de 100 de metri plat.

Singura salvare a atleților

„Dacă vor exista oameni extraordinari din punct de vedere genetic, ar fi extraordinar”, a spus Jones. „Pentru că, din perspectiva antrenamentelor și pregătirii fizice, nu mai putem face prea multe”.

Și capacitatea înotătorilor de a-și îmbunătăți performanțele poate crește numai dacă tehnologia de tracking a datelor se îmbunătățește și ea.

Unii cred că secretul stabilirii noilor recorduri mondiale la atletism stă în... încălțările sportivilor - dar ideea nu e deloc revoluționară.

Importanța factorilor exteriori asupra alergării este capitală

„O să vă spun de ce oamenii aleargă suta de metri mai repede azi decât acum câțiva zeci de ani”, scria Jim Thorpe într-un articol publicat în Rotarian in 1940. „Nu e vorba că un organism uman e superior altuia. Factorii exteriori sunt cei care contează”.

Cu alte cuvinte - alergătorii de acum 70 de ani cu încălțămintea și tehnologia de acum ar fi avut la fel mult succes cu atleții superîmbunătățiți ai zilelor noastre.

„Oamenii s-au antrenat de-a lungul timpului cât au putut de mult”, a explicat Joyner. „Valorile lor de laborator arată că nu erau deloc diferiți de ceea ce vedem azi. Deci ce s-a întâmplat?

E simplu - cursele lor au loc în momente bine pregătite. Pistele de alergare sunt mult mai bune. Atleții au cariere mai lungi”, conchide cercetătorul.