Ioan Becali (72 de ani) este unul dintre cei mai importanți impresari din Europa de Est. A fost printre primii care a intrat pe piață imediat după Revoluția din 1990 și a impresariat cei mai importanți jucători pe care i-a avut România.
Un personaj controversat, cu trecut controversat și spectaculos, condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”, cea mai amplă anchetă care vizează banii negri din fotbalul românesc.
Aventurile lui Giovanni Becali au depășit granițele țării, iar poveștile sale par desprinse din mafie, mai ales că a trăit și-a avut legături în Napoli, Italia.
Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, a doua din sezonul de toamnă, impresarul a vorbit deschis despre pușcărie și despre cum a fugit din România ca să ajungă la Napoli.
Giovanni Becali: „Borcea a trecut prin clipe grele. Eu eram deja hârjonit”
- Spune-mi, te-a dărâmat condamnarea și statul în pușcărie? Te-au marcat rău?
- Nu. Poate pentru Borcea a contat mult și faptul că eu și Victor am fost cu el, l-a ajutat mult. Borcea a trecut prin clipe grele. Dar pentru mine nu, pentru că eram deja trecut prin asta. Sunt plecat de la vârstă tânără, am trecut prin multe, cu frontieră, cu Napoli, cu viața, până să găsesc strada asta. Știi că am avut și alte străzi în viața mea.
- Da, cum să nu? Ai fugit, ai trecut Dunărea sau cum a fost?
- Am luat o mașină, am furat o mașină de la Trieste. Și m-am dus spre Napoli. La Napoli aveam un prieten. Îl chema Hugo și nu mai spun numele de familie, că e foarte mediatizat încă acolo.
- Așa.
- Trebuia să supraviețuim și acest domn ne-a dat pe mâna cuiva să ne „prepare”. Noi limba italiană o știam, ne-o îmbunătățeam acolo. Și tu cam știi care e infracțiunea de bază acolo, nu?
- Da, sigur.
- Se cheamă... Cu C și se termină cu A, mai are și un M la mijloc și cine vrea să înțeleagă... (n.r. aluzie la Camorra).
Giovanni Becali: „Am trecut Dunărea pe o roată de tractor umflată de călăuză”
- Auzi, dar cum ai trecut Dunărea?
- Într-o barcă.
- Nu cu cauciuc?
- Cu cauciuc, cu roata. Da, era o roată de tractor umflată chiar de călăuză. Prima dată călăuza ne-a dat în primire. Ne-a luat câte 30.000 de lei. Ne-a luat o vioară Stradivarius. Care, într-adevăr, era falsă, dar eu visam să iau un miliard de lire pe ea.
- Știai că e falsă?
- Nu, nu știam. Am luat-o de la Fundulea, de la niște lăutari, și era atât de bine lustruită. Nu am avut timp să mă duc să o verific, pentru că arăta prea frumos. Și știam de la o licitație că un Stradivarius costă 1 miliard de lire.
- Bun și când ai constatat că vioara e falsă?
- Când mi-a spart-o în cap un căpitan de poliție la Reșița, în arestul beciului. Pentru că pe noi ne-a dat în primirea călăuza. Erau călăuze care făceau o grămadă de bani pe timpul lui Ceaușescu. Călăuze la graniță, pentru a te trece frontiera. Mulți au murit acolo, mulți sunt îngropați. O să vezi de acolo...
Dezvăluiri desprinse din filme: „Aveam fiecare câte un cuțit la gâtul lor!”
- Cruci?
- Cruci. Că i-au găsit acolo, putreziți, morți și așa mai departe, împușcați. Dar călăuzele astea, o serie o treceau, o serie o dădeau. Și noi am căzut în seria aia când trebuia să ne dea. Dar a doua oară când am vrut să trecem, aveam fiecare câte un cuțit la gâtul lor. Nu i-am mai dat 30 de mii, i-am dat 15. Ne-a dus frumos, am trecut dincolo. Acolo ne aștepta un băiat al unui consul sârb. Ne-am dus la Belgrad, am luat tren la Zagreb, unde am fost prinși.
- Iar v-au prins?
- Ne-au prins, că nu mai aveam acte. Le-am pierdut pe Dunăre. Dolarii pe care i-am mai avut, i-am uscat pe la Belgrad. Banii pe care i-am avut la prima evadare au fost confiscați. Plus vioara spartă în cap. Și când mi-a dat cu vioara în cap, am zis: „Bă, stai, e nebun, îmi dă cu un milion de dolari în cap?!”. Numai că ei o verificaseră, să vadă cum e. Eu n-am controlat-o, că arăta prea frumos.
{{text}}